A apărut recent cartea „Maramureșul și maramureșenii în Primul Război Mondial”, la Editura Grinta din Cluj, un tom masiv de 470 pagini.
Autorul este concitadinul nostru, cms. șef dr. Laurențiu Batin, iar Prefața poartă semnătura prestigioasă a unui filosof, acad. Alexandru Surdu, vicepreședinte al Academiei Române.
Acuma, la împlinirea unui secol de la izbucnirea Primului Război Mondial, această carte binevenită se referă pe larg la o serie de evenimente, precum: intrarea armatelor țariste în Maramureș în toamna anului 1914, luptele purtate în Munții Maramureșului, în special în zonele Vaser și Prislop, în anii 1916-1917, intrarea Armatei Române în Maramureș la începutul anului 1919, sau istoricul unor mari unități, Regimentul 85 Austro-Ungar, format din combatanți din Maramureș și comitatele învecinate, istoricul și campania Regimentului III Vânători german etc.
Cartea se remarcă prin volumul uriaș de documente utilizate și din care se reproduce in extenso, multe inedite, traduse din limbile maghiară, germană, poloneză, rusă: dosare de arhivă, jurnale de operațiuni militare, registre de evidență ale unităților, materiale cartografice și fotografice, referințe din presa vremii, memoriile unor persoane implicate în evenimente etc., încât impresia este una de spoliere exhaustivă a surselor. De altfel, această carte a și fost primită deosebit de favorabil de către cunoscători de înaltă competență ai domeniului, între care am menționa doar pe dl. prof. univ. dr. Ovidiu Pecican de la Universitatea Babes Bolyai din Cluj sau pe sigheteanul nostru Teofil Ivanciuc.
Desigur, modul în care evenimentele au fost reflectate în presa vremii, în special în cea de expresie maghiară și germană, precum și în memoriile unor personalități locale maghiare, se înțelege că este departe de a fi imparțial și obiectiv. Este firesc ca în vreme de război, memoriile persoanelor publice și presa uneia dintre părți (în speță Austro-Ungaria) să fie encomiastice și apologetice față de forțele militare proprii, după cum vor fi ofensatoare și polemice față de adversar, în speță armatele Rusiei țariste și ale Regatului României, armate aliate de la intrarea României în Război și până la izbucnirea Revoluției bolșevice. Istoricul de azi însă are, între altele, misiunea de a discerne, cu spirit critic, adevărul din ambele tabere, fără să cadă prizonierul iluziilor de mentalitate și limbaj ale uneia dintre părți.
Pe scurt, în opinia mea avem de a face cu o carte care poate să constituie, în primul rând, un extraordinar de valoros material documentar și pentru cercetătorii care se vor ocupa pe viitor de tema în cauză.
prof. dr. Nicolae IUGA
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News