O expoziție-atelier dedicată protejării, monitorizării și valorificării patrimoniului cultural de la Roșia Montană s-a deschis, marți seară, la Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck.
Organizat de Asociația ARA (Arhitectură, Restaurare, Arheologie) și Asociația Alburnus Maior, evenimentul își propune să prezinte Roșia Montană, "așa cum nu a mai fost văzută", într-o "încercare coerentă de a arăta Roșia Montană așa cum este acum, față de cum a fost și cum ar putea să fie, față de cum este".
"Sunt obiective naturale și culturale semnificative, care arată doar o parte din patrimoniul Munților Apuseni, din care Roșia Montană face parte", a declarat, la vernisaj Dr. Ștefan Balici arhitect, vicepreședinte al Asociației ARA și lector universitar la Departamentul de Istoria și Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" (UAUIM).
Desfășurată pe două niveluri (parter și etajul 1), la care se adaugă spațiul exterior, expoziția prezintă în premieră versiunea Beta a proiectului "Roșia Montană 360", expoziția de fotografie "Roșia Montană în imagini", proiectul "Documentarea patrimoniului de la Roșia Montană" și programul "Adoptă o casă la Roșia Montană".
Reunind expoziții (foto, video, obiecte de promovare, etc.), material documentar și ateliere interactive, "Roșia Montană 360" este o platformă de internet pentru monitorizarea patrimoniului. Aceasta presupune introducerea pe un suport anume — fotografie satelitară (ortofotoplan) — a tututor informațiilor existente legate de patrimoniu: fișe pentru fiecare construcție, descrierea zonelor de patrimoniu — arheologice, tehnice miniere istorice, arhitecturale etc, precum și prezentări grafice ale unor elemente de patrimoniu urban (Biserica unitariană) și natural (galeriile și tăurile din jurul Roșiei Montane).
Pe durata desfășurării expoziției în spațiile oferite de Casa Stork se vor derula două ateliere dedicate sitului Roșia Montană, care implică studenți ai facultăților de arhitectură (UAUIM București) și electronică și tehnologia informației (Politehnica București).
Atelierele continuă două direcții de studiu și de acțiune care au ca obiect patrimoniul cultural al sitului — studiul peisajului cultural, abordat de studenții arhitecți și studiul aplicat pentru generarea unui instrument de gestiune informatică a acestui peisaj, preocupare a studenților politehniști.
De asemenea, vor putea fi vizionate proiecții de filme documentare despre Roșia Montană și de filme artistice turnate în acel spațiu, va avea loc o lansare de carte și prezentări ale patrimoniului și proiectelor de salvare a sitului aflate în curs de desfășurare.
Expoziția va putea fi vizitată până în data de 30 noiembrie.
Preluare: AgerPres