Nathaniel Gleicher, șeful departamentului de Cibersecuritate al Facebook, scrie pe blogul companiei că a descoperit o grupare în România care crease numeroase conturi de Facebook, pentru a-i păcăli pe alții cu privire la cine sunt și ce pun la cale.

”Lucrăm constant pentru a detecta și opri astfel de activități, pentru că nu vrem să fie folosite serviciile noastre pentru a manipula lumea. Închidem aceste pagini bazându-ne pe comportamentul lor, nu pe conținutul postat. În aceste cazuri, persoanele din spatele operațiunii se coordonau și foloseau conturi false, susținând că sunt de fapt alte persoane. Asta a fost baza pe care am acționat”, a transmis Nathaniel Gleicher.

4 pagini, 26 de conturi și un grup au fost închise de Facebook.

”Administratorii paginilor și cei care creaseră conturile postau, în mod obișnuit, articole politice și știri locale, semnate sub un nume fals, prin care susțineau Partidul Social Democrat. Deși oamenii din spatele conturilor au încercat să își ascundă identitățile, am descoperit că unul dintre indivizi este asociat cu PSD”, mai transmite Nathaniel Gleicher.

Aceste pagini au plătit pentru promovare pe Facebook, între decembrie 2013 și februarie 2019, suma de aproximativ 650 de dolari.

Facebook dă și exemple de pagini care au fost închise și ce fel de mesaje postau. În imagini se pot vedea articole prin care liderii PSD sunt lăudați, iar cei din opoziție, criticați. Una dintre paginile închise se numește chiar ”Anti fake news”.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și