În Maramureş, din 17 iulie, nu se mai depozitează niciun fel de deşeuri municipale în cele două depozite neconforme, cel de la Satu Nou de Jos şi Tepliţa (Sighetu Marmaţiei). Întrucât în judeţ la această dată nu funcţionează Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor, cu acel depozit ecologic de la Fărcaşa, autorităţile judeţene au găsit soluţii temporare. Şi anume, două depozite temporare unde se vor strânge gunoaiele.

Numai că pe acestea nu se pot face, din 17 iulie, depozitări, întrucât nu există autorizaţie de mediu emisă de cei de la Agenţia de Protecţie a Mediului Maramureş. „Deşi toată lumea vorbeşte de gropi de gunoi, de fapt ele sunt depozite neconforme pentru deşeurile municipale. Ele sunt cuprinse într-un act normativ, HG 349 din 2005, în care, conform înţelegerilor din perioada de preaderare şi ulterior de aderare, România s-a obligat să închidă toate depozitele neconforme clasa B până la 16 iulie 2017.

Noi, ca judeţ, am fost un caz fericit, pentru că am avut două depozite în partea de nord şi sud a judeţului pe care am putut să depozităm deşeurile municipale. În 16 iulie, ora 24.00, acestea şi-au sistat activitatea de depozitare deşeuri municipale. Ştim cu toţii că se desfăşoară lucrări de închidere a lor. Chiar dacă vom sesiza activitate din 17 iulie, noi vom verifica dacă aceasta este realizată doar de către constructor în vederea închiderii. Depozitarea din 17 iulie este interzisă pe aceste amplasamente”, a declarat, pentru Glasul Maramureşului, purtătorul de cuvânt al Gărzii de Mediu Maramureş, Claudia Simion.

„Am făcut câteva controale şi la serviciile de colectare, ca să vedem dacă au asigurate cel puţin două alternative pentru depozitarea deşeurilor pe o perioadă de 30 de zile. Depozitele temporare sunt în procedură de reglementare, dar nu se poate depozita pe ele decât în momentul în care există autorizaţie de mediu. Momentan, acest act nu a fost emis pentru niciunul dintre depozite. Sunt în procedură de reglementare, au obţinut certificate de urbanism, autorizaţie de construcţie, acord de mediu la Satu Nou de Jos, dar autorizaţia de mediu pentru depozitare pe depozitul temporar în acest moment nu este emisă.

Probabil că va fi emis actul de reglementare de către cei de la APM, dar nu ştim ziua când se va da acest act”, a concluzionat Claudia Simion. Trebuie spus că am sunat la APM Maramureş, pentru a vorbi cu directorul Alexandru Cosma despre această autorizaţie de mediu şi am aflat că acesta este în concediu medical. Vă reamintim că depozitul ecologic de la Fărcaşa este departe de a se finaliza. Conducerea judeţului recunoaşte că acolo sunt probleme mari şi spera ca finalizarea acestuia să se producă anul viitor.


Preluare: infomm.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și