Farmaciile pot elibera antibiotice fără rețetă pentru trei zile de tratament. Pentru unele antibiotice și antifungice de uz sistemic, farmaciilor vor putea elibera, fără rețetă, o doză de urgență pentru un tratament de 72 de ore (trei zile).
Pentru eliberarea acestora, pacienții vor trebui să completeze o declarație pe propria răspundere că nu au ridicat din altă unitate farmaceutică cantitatea maximă aferentă dozei, în cursul aceluiași tratament.
Cum se pot elibera antibiotice și antifungice din farmacii
Ordinul nr. 63/2024 emis de Ministerul Sănătății privind reglementarea metodologiei de monitorizare a prescrierii și eliberării la nivel național a medicamentelor din categoria antibiotice și antifungice de uz sistemic a fost publicat miercuri, 17 ianuarie, în Monitorul Oficial.
Potrivit documentului, pentru medicamentele din categoria antibiotice și antifungice de uz sistemic prescrise în afara sistemului de asigurări sociale de sănătate se utilizează exclusiv prescripția medicală.
De asemenea, medicamentele din categoria antibiotice și antifungice de uz sistemic prescrise de către medici se eliberează pacienților sau aparținătorilor acestora de către farmaciștii angajați în cadrul unităților farmaceutice autorizate, exclusiv în baza prescripției medicale, care va cuprinde minimum următoarele date:
- seria și numărul prescripției medicale, unice, generate la nivelul fiecărui prescriptor;
- unitatea sanitară identificată prin denumire, adresă și număr de telefon;
- datele pacientului căruia îi sunt prescrise medicamentele, respectiv:
- pentru cetățenii români și străini cu domiciliul sau rezidența în România: CNP sau CID (codul de identificare al asiguratului), numele, prenumele, vârsta;
- pentru cetățenii străini care nu au rezidența în România: codul țării, numărul pașaportului sau numărul cardului EU (CE), numele, prenumele, vârsta;
- codul de diagnostic utilizat în cadrul Sistemului informatic unic integrat al asigurărilor sociale de sănătate din România, - conform clasificării internaționale a maladiilor de către Organizația Mondială a Sănătății;
- medicamentul prescris, caracterizat prin: denumire comună internațională, concentrație, formă farmaceutică, mod de administrare, cantitate (exprimată în unități terapeutice),
- durata tratamentului;
- semnătura medicului prescriptor;
- codul de parafă;
- data eliberării prescripției medicale.
Valabilitatea prescripțiilor medicale
Potrivit ordinului, valabilitatea prescripției medicale reglementate prin ordinul citat nu poate depăși ultima zi a tratamentului, conform modului de administrare și duratei tratamentului recomandat de către medicul prescriptor.
Prescripția medicală se reține în farmacie și poate fi eliberată fracționat doar în cadrul aceleiași farmacii, fără a depăși cantitatea totală prescrisă.
Farmaciștii vor trebui să înregistreze toate eliberările de astfel de medicamente și să raporteze zilnic toate operațiunile efectuate cu aceste medicamente, utilizând sistemul electronic de raportare dezvoltat de Serviciul de Telecomunicații Speciale.
De asemenea, farmaciile vor avea 60 de zile la dispoziție de la data intrării în vigoare a ordinului pentru a-și adapta sistemele informatice la noile cerințe.
Farmaciile pot elibera antibiotice fără rețetă pentru trei zile de tratament
Prin excepție de la prevederile anterioare, farmaciștii care își desfășoară activitatea în unități farmaceutice autorizate, în situații de urgență medicală, pot elibera medicamente din categoria antibiotice și antifungice de uz sistemic a căror denumire comună internațională este marcată cu semnul „*” în anexa nr. 1 din ordin, în lipsa unei prescripții medicale, în cantitatea maximă aferentă dozei pe 72 de ore, doză calculată în acord cu modul de administrare prevăzut în rezumatul caracteristicilor produsului.
Doza de urgență poate fi eliberată o singură dată în cursul unui tratament pentru un pacient, în baza unei declarații pe propria răspundere.
Vezi AICI model declarație pentru eliberarea din farmacii a unei doze de urgență de antibiotice și antifungice, fără rețetă
Farmaciștii vor trebui să raporteze zilnic antibioticele și antifungicele eliberate fără rețetă. Potrivit documentului citat, raportarea zilnică va cuprinde următoarele informații:
- medicamentul: codul de identificare al medicamentului (CIM);
- cantitatea, exprimată în unități terapeutice;
- datele de identificare a pacientului, respectiv:
- pentru persoane fizice, cetățeni români sau cetățeni străini cu reședința în România: CNP sau CID;
- pentru persoane fizice, cetățeni străini: numărul pașaportului sau numărul cardului EU (CE).
Procedura de eliberare a antibioticelor în regim de urgență
Potrivit ordinului citat, eliberarea medicamentelor se face cu respectarea procedurii de eliberare a medicamentelor în regim de urgență din cadrul Regulilor de bună practică farmaceutică și cu înregistrarea la nivelul farmaciei care eliberează doza de urgență a următoarelor informații minime:
- datele pacientului:
- - pentru cetățenii români și străini cu domiciliul sau rezidența în România: CNP sau CID (codul de identificare al asiguratului), numele, prenumele, vârsta;
- - pentru cetățenii străini care nu au carte de rezidență: codul țării, numărul pașaportului sau numărul cardului EU (CE), numele, prenumele, vârsta;
- medicamentul eliberat, caracterizat prin: denumire comună internațională, concentrație, formă farmaceutică, mod de administrare, cantitate (exprimată în unități terapeutice);
- numele și semnătura farmacistului care a eliberat medicamentul;
- diagnosticul/starea patologică;
- data eliberării medicamentului.
Preluare: Alba24.ro