„Având în vedere situația tot mai grea în care se află salariații din sănătate, la dificultățile firești generate de pandemia COVID-19 adăugându-se indiferența Guvernului față de drepturile și așteptările lor legitime, Biroului Executiv al Federației Solidaritatea Sanitară a decis susținerea revendicărilor înaintate Guvernului prin intermediul protestelor în stradă. Acțiunile vor fi organizate sub forma protestelor desfășurate în Piața Victoriei cu numărul maxim de participanți posibil în mod legal, săptămânal, în fiecare zi de joi, în intervalul orar 11:00-13:00, primul protest fiind organizat în data de 5 noiembrie 2020”, anunță sindicatul.

Protestele constituie o continuare a acțiunilor începute în 7 octombrie 2020 pentru susținerea Apelul lucrătorilor din sănătate pentru respectarea condițiilor muncii decente.

Federația „Solidaritatea Sanitară” cere premierului Ludovic Orban organizarea și coordonarea unei întâlniri cu reprezentanții FSSR, la care să participe toți miniștri responsabili de gestionarea acestei situații.

Revendicările sunt:

- adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecția sănătății și securității salariaților din sănătate, astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariați infectați SARS-CoV-2 și, mai ales, decedați din cauza COVID-19;

- asigurarea accesului la toate informațiile relevante privind impactul COVID-19 asupra lucrătorilor din sănătate;

- respectarea dreptului legal la pensia de urmaș pentru copiii colegilor decedați la datorie;

- acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv: sporul de până în 30% și sporul pentru combaterea epidemiei;

- acordarea tuturor sporurilor pentru condiții de muncă la nivel maxim;

- creșterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul anului 2022;

- posibilitatea de a beneficia de reducerea stagiului de cotizare (vârstei de ieșire la pensie) proporțional cu activitatea desfășurată peste norma de bază;

- acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a stării de alertă pentru toți salariații din sănătate;

- reașezarea asistentelor medicale în grila de salarizare;

- plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază;

- raportarea tuturor sporurilor la salariile de bază actuale.


Preluare: digifm.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și