Tânăra mamă şi-a luat în braţe bebeluşul şi a fugit departe de bătăile puştilor. E fericită că a ajuns într-un loc sigur, după ce a îndurat multe ore de frig pentru a trece graniţa. Şi ca ea sunt mii de ucrainieni, marea majoritate femei.

Voluntar: Dacă vă uitaţi, peste tot sunt copii. Nicăieri nu...Peste tot vedeţi copii, pur şi simplu.

Chiar dacă are doar 18 ani, tânărul a sărit în ajutorul refugiaţilor. Ca el sunt zeci de alţi voluntari.

Voluntar: Suntem de la Iaşi. Este foarte frig. E aglomeraţie, lumea e speriată. Încercăm să ajutăm cum putem.

Tânăra are 21 de ani şi a venit împreună cu 40 de colegi pentru a ajuta cu tot ce e necesar.

Sauciuc Ilie, președintele Uniunii Ucrainenilor din România - filiala Suceava: Toți şi-au au dat mâna, ucraineni, poloni, celelalte minorităţi, românii. Cu toţii am aratat solidaritate.

'Mama nu a vrut să vină, vrea să trăiască în Kiev și eu vreau să trăiesc în Kiev.'

Nici animalele de companie nu au fost lăsate în urmă
Grigoraș Silviu, român stabilit in Ucraina: În dimineaţa asta au sosit două trenuri din Kiev şi trenurile vin, nu au lumină, oamenii vin pe întuneric cu trenul.

Bărbatul e român, însă, din 2004 s-a stabilit în Ucraina. Nu v-a rămâne în România, ci va pleca spre Occident. În Occident vor ajunge şi animăluţele de companie care au fost lăsate de proprietari în grija unei asociaţii de protecţie a animalelor.

Roxana Ciornei, reprezentant asociație protecția animalelor Suceava: Vreo 11 pisici avem, 9 căţei, din păcate...Nu au putut să le ia pentru că nu li s-a permis.

Femeia şi colegii ei ajută necontenit încă din prima zi.

Roxana Ciornei, reprezentant asociație protecția animalelor Suceava: Au venit pisicuțele astea, 20 de pisicuţe, săracele. Sunt înghețate de frig.

În ultimele 12 ore, doar prin Vama Siret, au intrat in țară 4.800 persoane, din care peste 3.800 cetățeni ucraineni.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și