De Sfânta Maria, săpânțenii vă invită să le descoperiți cântecele și dansurile, meșteșugurile și produsele locale, într-o sărbatoare a tradițiilor și a dialogului muzical cu alte culturi.

Programul festivalului

Joi 15 august 2013 – Ansamblul „Săpânțana” din localitate și muzicieni din Maramureș.

Anul acesta, Ansamblul „Săpânțana” împlinește 15 ani de la înființare. Este format din copii și tineri de la 8 la 25 de ani. De la înființare, peste 300 de copii și tineri au făcut parte din ansamblul creat la inițiativa familiei Pop Ion Todiuț, pentru păstrarea obiceiurilor și tradițiilor comunei Săpânța.

Ansamblul are în programul său numai jocuri și cântece tradiționale autentice, pe care le cântă și le joacă numai și numai live.
Sunt invitați să participe muzicieni din mai multe zone ale Maramureșului.

În cursul zilei, vor avea loc ateliere meșteșugărești și ateliere de muzică și dans.






Vineri, 16 august 2013 –RootsRevival Romania, Concert intercultural
Muzicieni din mai multe țări (estimativ 10 persoane, din 10 țări) vor participa, în Maramureș, la un atelier de creație care le va permite dialogul cu muzica tradițională din zonă, precum și explorarea unor conexiuni culturale între popoare. La finalul acestui atelier de creație, muzicienii (din Turcia, Moldova, Armenia, Iran, Irlanda, Liban ș.a.) vor interpreta pe aceeași scenă muzica inspirată de șederea lor în Maramureș.

Oricât de departe ar fi Săpânța de Irlanda, Iran sau Turcia, există conexiuni între popoare care – atunci când sunt identificate – pot constitui un prilej de uimire, bucurie, dar și înțelegere a faptului că avem mai multe lucruri în comun decât am fi crezut.
Specialiștii în muzica tradițională susțin că doina românească se aseamănă mult cu un tip de cântec tradițional iranian. Muzica irlandeză – cu cimpoiul ei inconfundabil – își are rădăcinile într-un trecut țărănesc, pastoral, cum are și Romania.

Similitudini există nu doar în muzică, ci și în legende străvechi, în mituri, în credințe și obiceiuri. Crucea celtică, asociată cu Irlanda, are o „soră” maramureșeană în chiar crucea tipică din cimitirul de la Săpânța.

În cursul zilei, vor avea loc ateliere meșteșugărești și ateliere de muzică și dans.





Ateliere meșteșugărești (15-16 august 2013)

În cadrul unor ateliere de creație, turiștii vor putea intra în contact cu meșteri populari, pentru a deprinde meșteșuguri păstrate vii de aceștia: țesut, cioplit, pictură, zgărdane, olărit etc.
Majoritatea meșterilor populari vor fi din Săpânța, unde tradiția prelucrării lânii este foarte bine reprezentată, la fel ca tradiția prelucrării lemnului. Femeile din Săpânța țes pânză, cos cămăși, fac cergi și țoluri. Lâna o spală la vâltori. Lemnul este cioplit cu migală și pricepere iar copiii deprind devreme acest meșteșug. Când spui „Maramureș” nu poți să nu te gândești la porțile frumos sculptate și la biserici din lemn intrate în patrimoniul UNESCO.

Pentru atelierul de olărit va fi adus un meșter din Săcel, unul dintre ultimii artizani din Maramureș care folosește o tehnică de olărit de pe vremea dacilor. Faptul că în întreaga zonă mai există doar un olar de acest tip reprezintă și un semnal de alarmă referitor. Suntem în pericolul de a pierde tradiții care ne reprezintă și care ar putea să le aducă venituri oamenilor din zonă, dacă ar fi promovate în scop turistic.



Ateliere de muzică și dans (15-16 august)

În ambele zile ale festivalului vor avea loc ateliere de muzică și dans. Un atelier va fi susținut de muzicienii străini participanți la festival, iar un al doilea atelier va fi susținut de muzicienii români.


Preluare: Primaria Sapanta

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și