Anul acesta Festivalul "Très Courts" se organizeaza si la noi in Sighet din data de 25 pana in 28 aprilie.

Competiţia are ca scop prezentarea filmelor sub 3 minute, realizate în România. Inscriierile s-au facut pana in data de 28 februarie 2013, iar participantii s-au inscris fiecare cu cate un film care sa nu depaseasca interdictia.Filmele puteau sa faca parte din toate categoriile, iar printre cele care vor fi prezentate putem viziona : fictiune, animaţie, documentare sau filme realizate cu telefonul mobil. In selectia finala sunt alese aproximativ 20 de filme, care vor fi proiectate în oraşele care găzduiesc festivalul. Juriul va decide câştigătorul Marelui Premiu. Pentru fiecare film se va cere si opinia publicului, astfel filmul care va avea cele mai multe voturi va primi Premiul Publicului.

Premile vor fi acordate de Orange (care est esi sponsorul principal) si Institutul Francez Cluj, iar filmul romanesc care va valorifica cel mai bine limba franceza sisau care va aborda diferite teme precum :drepturile omului, pace şi democraţie; diversitate lingvistică şi culturală; dezvoltare solidară şi durabilă; educaţie şi formare va fi premiat de catre Organizatia Internationala a Francofoniei, premiu ce consta intr-o diploma si 250 de euro.
Conform unu articol de pe www.trescourt.ro s-au ales 22 de filme romanesti majoritatea fiind animatii.Datorita acestui fapt producatorii au decis ca sa acorde si un premiu special la aceasta categorie.

Castigatorii vor fi anuntati in data de 28 aprilie, adica in ultima zi a Festivalului "TresCourts".


Preluare: TresCourt

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și