Micuta faptura in varsta de doar 6 ani, se afla in fata porti bunicilor, care o crresc de cand parintii sunt in starinatate la munca. Ea a fost lovita de o soferita fara experienta, si tarata pana in curtea bunicilor.
Nenorocirea s-a produs în seara zilei de ieri, 20 mai, în localitatea maramureşeană Ieud. Aflându-se în faţa porţilor casei bunicilor, fetiţa de doar şase ani a fost surprinsă şi accidentată mortal de o şoferiţă ce avea permisul de conducere obţinut cu puţin timp în urmă. Totul s-a produs sub privirile neputincioase ale bunicii fetei. Din primele informaţii se pare că aceasta a vrut să efectueze o manevră de marşarier, însă, în momentul în care a dat cu spatele nu a observat-o pe fetiţă. A lovit-o cu spatele maşinii după care a târât-o până în interiorul curţii casei bunicilor micuţei. În urma impactului extrem de violent, fetiţa a suferit răni foarte grave, în special la nivelul capului. A fost solicitat un echipaj de prim ajutor însă a fost prea târziu. Fiinţa nu a mai putut face faţă complicaţiilor survenite şi a decedat la scurt timp, astfel că medicii nu au putut face altceva decât să constate decesul acesteia.
Fetiţa se afla în grija bunicilor, în timp ce părinţii acesteia se află la muncă în străinătate. Bunicii fetei au rămas fără grai când au văzut-o pe copilă zăcând într-o baltă de sânge în propria lor curte. Trupul neînsufleţit al acesteia a fost preluat de către cei de la medicina legală şi transportat la morga spitalului din Sighetu Marmaţiei. Urmează ca în cursul zilei de astăzi să i se efectueze necropsia pentru a se stabili care au fost cauzele care au condus la decesul minorei. Organele de poliţie continuă cercetările pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs nenorocirea. Cert este că şoferiţa va fi cercetată pentru ucidere din culpă.
Şi vecinii bunicilor fetiţei şi-au pus mâinile în cap când au aflat cele întâmplate. Aceştia au povestit că fetiţa era cuminte şi că asculta de bunicii ei.„Era o fetiţă tare bine îngrijită. Sărăcuţa...Era cuminte, curăţică şi tare frumuşică. Părinţii săi sunt plecaţi în străinătate să facă un ban. Dumnezeu să le dea putere acestora să treacă peste această tragedie. Am înţeles că au pornit spre casă” a declarat unul dintre vecinii fetiţei.
Oficialii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Maramureş au menţionat că în urma ancgetei desfăşurate de organele de poliţi s-a stabilit că şoferiţa care a condus ieri seară prin localitatea Ieud, accidentând mortal o fetiţă, este o tânără în vârstă de 28 de ani din Baia Mare. Pe o porţiune de drum în rampă motorul autoturismului s-a oprit din motive tehnice şi, în încercarea de a porni maşina prin inerţie gravitaţională, şoferiţa a rulat cu spatele, a pierdut controlul autoturismului şi a surprins şi a accidentat mortal o fetiţă de şase ani. Aceasta, împreună cu bunica ei, se aflau în faţa porţii de acces a imobilului în care locuiau. -Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa alcoolului. Poliţiştii continuă cercetările şi la finalizarea lor vor dispune măsuri- a declarat Dumitriţa Rus, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş.
Preluare: Infomm