Ca în fiecare an, și la ediția din 2016 vor participa formații artistice și ansambluri folclorice din cele trei județe: Maramureș, Bistrița-Năsăud și Suceava. Organizatorii promit și pentru acest an, pe lângă evoluția ansamblurilor și soliștilor populari, nenumărate manifestări deosebite și multă veselie.

După slujba religioasă care va fi oficiată la Mănăstirea Prislop, între orele 10.00 şi 12.00, va urma un moment inedit, sub egida Hora horelor. Ansamblurile participante din Maramureș, Suceava și Bistrița Năsăud, dar și cei prezenți care vor dori să se alăture sunt așteptați să se prindă în horă, în timp ce colinele vor răsuna de sunetul trâmbițelor. Alaiul se va deplasa, ulterior, spre scenă, oferind o adevărată paradă a portului popular.

Discursurile care vor da startul distracției au fost stabilite pentru ora 12.45, iar de la ora 13.00 va începe programul folcloric, unde vor evolua pe scenă ansambluri și artiști consacrați. În deschidere va oferi un adevărat spectacol Ansamblul Folcloric ”Cercănelul”, după care vor urca pe scenă, pe rând, interpreții: Silvia Timiș, Bogdan Timiș, Mihaela Mihali, Ileana Roman, Doina Zaharie, Ileana Mândruț și Formația Neluțu Stângău. Invitatul special al evenimentului este Gheorghe Turda.


Preluare: ActualMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și