"Primăria a fost eliberată și poate funcționa normal", a scris ministrul Avakov pe contul său de Facebook. Clădirea primăriei era ocupată din data de 13 aprilie.

Anterior, în cursul nopții de miercuri spre joi în timpul asaltului unui grup de separatiști asupra unei baze militare ucrainene din Artemivsk (40 de km sud-est de Slaviansk), un soldat a fost rănit, a anunțat Ministerul ucrainean al Apărării.

"Mai mult de 100 de militanți au deschis focul cu arme automate și mitraliere și au folosit grenade", a precizat într-un comunicat ministerul citat, care a precizat că viața soldatului ucrainean rănit nu este în pericol.

Ministrul ucrainean de interne a declarat că atacul asupra bazei din Artemivsk a fost coordonat de militari ruși, având ca scop "capturarea armelor", însă Moscova neagă că ar avea trupe pe teritoriul Ucrainei, conform Reuters și AFP.

"Agresorii au fost respinși și au înregistrat importante pierderi", a declarat președintele ucrainean Olexandr Turcinov, conform AFP.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și