CAB a redus pedeapsa principală aplicată lui Dan Mihai Toader pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată de la 6 la 4 ani închisoare.

În același dosar, Emanoil Lepădatu, fost director economic executiv în cadrul CNPR, și Niculae Pintilie, administratorul societății SC Continental Asig SA, au fost condamnați la câte 4 ani de închisoare cu executare.

De asemenea, Andrei Marinescu, fost director executiv al Direcției de dezvoltare strategică a CNPR, Lucian Beșchea și Iulian Ditcov, administrator la SC Genius Network SRL, la câte 3 ani și 6 luni închisoare iar Daniela Moisă, administrator la SC Pronova SRL — 3 ani de închisoare cu executare.

CAB a stabilit cuantumul daunelor materiale acordate părții civile Poșta Română la peste 14,3 milioane de lei, la care se adaugă dobânda calculată până la plata efectivă a datoriei iar Neculai Pintilie și Daniela Moisă au fost obligați să plătească statului român peste 1,1 milioane de lei și, respectiv, peste 488.000 de lei.

În 21 mai 2012, Dan Mihai Toader a fost condamnat de Tribunalul București la 6 ani închisoare cu executare, Maricel Păcuraru, la 8 ani de închisoare cu executare, Emanoil Lepădatu și Niculae Pintilie, la câte 6 ani de închisoare cu executare iar Andrei Marinescu, Iulian Ditcov, Daniela Moisă și Lucian Beșchea au primit pedepse de câte 5 ani de închisoare cu executare.

Dosarul a fost trimis în instanță pe 13 octombrie 2009 de procurorii DNA, Dan Mihai Toader, Emanoil Lepădatu și Andrei Marinescu fiind acuzați de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecințe deosebit de grave.

Procurorii DNA susțin că în cursul anului 2006 Dan Mihai Toader, Emanoil Lepădatu și Andrei Marinescu au inițiat și au aprobat încheierea a 6 polițe de asigurare pentru angajații Poștei Române pentru riscuri cum ar fi: accidente, boli profesionale, riscuri de sănătate etc.

"Polițele au fost încheiate între Compania Națională Poșta Română și SC Allianz Țiriac Asigurări SA, SC Astra Asigurări SA și SC Omniasig Vienna Insurance Group cu încălcarea regulamentelor CNPR SA și a condițiilor generale și specifice privind asigurările de viață. Prin aceasta au cauzat un prejudiciu în dauna Poștei Române în valoare de 14.387.819,59 lei (echivalentul a aproximativ 4.087.448,74 euro)", susțin anchetatorii.

Potrivit DNA, la încheierea acestor polițe au participat în mod fictiv, ca intermediari, Pintilie Neculai și Daniela Moisă, ca administratori, și Lucian Beșchea, beneficiind astfel în mod nelegal de suma totală de 6.944.765 lei, reprezentând comisionul de intermediere. Inculpatul Maricel Păcuraru a beneficiat de suma totală de 6.781.465 lei. De asemenea, Maricel Păcuraru a dobândit suma de 1.741.500 lei, pe care a folosit-o în interes personal și a transferat-o către alte persoane fizice sau juridice, deși cunoștea că provine din infracțiuni.

La rândul lor, cunoscând că provine din încheierea nelegală a polițelor de asigurare, Neculai Pintilie, Daniela Moisă și Iulian Ditcov au înregistrat în contabilitatea firmelor administrate de ei (și controlate de Păcuraru) suma totală de 12.892.273,86 lei, pe care ulterior au transferat-o, prin diferite modalități, către alte persoane fizice sau juridice, pentru a-i ascunde originea ilicită.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și