"Împotriva celui în cauză, Judecătoria Cornetu a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.134 din 02.10.2023, fiind condamnat la o pedeapsă de 7 luni şi 10 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere", arată sursa citată.

Fostul fotbalist Dănuţ Lupu a fost condamnat definitiv, luni, de Curtea de Apel Bucureşti, care a respins apelul fostului fotbalist şi a menţinut decizia de condamnare aplicată în luna februarie de Judecătoria Cornetu.

Potrivit presei sportive, Dănuţ Lupu a rămas fără permis de conducere în aprilie 2001, când a fost prins băut la volan. A încercat în mai multe rânduri să redobândească carnetul de conducere, fără succes.

A fost prins de mai multe ori conducând fără permis, ultima dată în iunie 2022, când a fost oprit de o brigadă a Poliţiei Rutiere, care i-a întocmit dosar penal, fiind apoi trimis în judecată.

În februarie 2023, Judecătoria Cornetu l-a condamnat la 7 luni şi 10 zile de închisoare cu executare, având în vedere că el mai avea o condamnare anterioară de 6 luni cu suspendare, primită în iulie 2020 la Curtea de Apel Galaţi, tot pentru conducere pe drumurile publice fără permis.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și