Fostul preşedinte argentinian Carlos Menem a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru trafic de arme având ca destinaţie Croaţia şi Ecuador, devenind astfel primul fost şef de stat ales democratic din Argentina condamnat în justiţie, transmite AFP.
În prezent senator, Carlos Menem (82 ani) este protejat de imunitatea parlamentară care îl pune la adăpost de o pedeapsă cu închisoarea, însă în decizia pronunţată tribunalul a ordonat ridicarea acesteia pentru ca „pedeapsa să fie efectiv executată”.
„Este ceva istoric, dincolo de dezacordul meu legat de nivelul pedepsei”, a declarat în faţa presei avocatul Ricardo Monner Sanz, care a sesizat justiţia în 1995.
La 31 mai, Parchetul a cerut opt ani de închisoare pentru Carlos Menem, găsit vinovat pentru trafic cu arme, la 8 martie, de un tribunal federal din Buenos Aires. Procurorul Marcelo Aguero Vera a cerut şi destituirea sa din postul de senator şi aplicarea unei interdicţii de a mai exercita vreo funcţie publică timp de 16 ani.
Coacuzatul fostului preşedinte, ex-ministrul apărării Oscar Camilion (1993-1996), în vârstă de 83 de ani, a fost condamnat, la rândul său, la cinci ani de închisoare, faţă de şapte ani cât ceruse acuzarea. Fostul militar şi traficant de arme Diego Palleros a primit şi el o pedeapsă cu închisoarea de cinci ani, faţă de opt cât ceruse Parchetul.
În martie, Menem şi Camilion au fost găsiţi vinovaţi de trafic de arme şi muniţii, având ca destinaţie Ecuadorul şi Croaţia.
Avocatul lui Menem, Maximiliano Rusconi, a anunţat că va face recurs.
Ca senator al partidului peronist la putere, dar care se opune preşedintelui Cristina Kirchner, fostul preşedinte este protejat de imunitatea parlamentară, până la sfârşitul mandatului său, în 2017.
Fostul şef al statului a fost condamnat pentru că a ordonat trimiterea clandestină de arme în valoare de cel puţin 400 de milioane de pesos (76 milioane de euro, în prezent) între 1991 şi 1995 celor două ţări aflate în război, încălcând astfel embargoul impus de ONU privind vânzarea de arme, în timpul conflictului din fosta Iugoslavie din anii 90.
În total, 6.500 de tone de echipamente - arme, puşti, tunuri, rachete antitanc şi muniţii - destinate în mod oficial statelor Panama şi Venezuela au fost deturnate spre Croaţia şi Ecuador.
Carlon Menem a fost condamnat la domiciliu forţat în cadrul acestui dosar timp de cinci luni, în 2001, înainte ca Curtea Supremă să ridice sancţiunea. Zece ani mai târziu, la 13 septembrie 2011, el a fost achitat, în condiţiile în care Parchetul ceruse o pedeapsă cu închisoarea de opt ani.
Dosarul său a fost redeschis în 2003, după sosirea la putere a lui Nestor Kirchner, duşman declarat al lui Carlos Menem, pe care l-a înfrânt în alegerile prezidenţiale din acelaşi an.
Carlos Menem a marcat deceniul 90 în Argentina printr-o politică de privatizare până la extrem, pe care detractorii săi o consideră în prezent ca fiind în mare parte responsabilă pentru grava criză economică care a afectat ţara în 2002.
Preluare: AgerPres