Poliția maghiară a anunțat pe site că accidentul s-a produs ieri dimineață, în jurul orei 10.00. Cele două camioane s-au ciocnit la kilometrul 31 al autostrăzii M4, pe sensul spre Szolnok, iar unul dintre șoferi a murit pe loc. În urma impactului, bărbatul a rămas prins între fiare și, potrivit unui comunicat al Autorității de Management al Dezastrelor, a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a-l elibera pe șofer din cabina strivită.

La fața locului au sosit mai multe ambulanțe, dar și un elicopter de salvare. Din păcate, însă, din cauza rănilor grave suferite, echipajele de prim-ajutor nu i-au mai putut salva viața.

Filmul tragediei cu două camioane românești, în Ungaria

Jurnaliștii maghiari de la Ripost.hu au aflat detalii șocante despre circumstanțele în care s-a produs nenorocirea. Un martor a descris filmul tragediei. Potrivit acestuia, unul dintre camioanele implicate în accident, cu numere de înmatriculare românești, a oprit pe marginea autostrăzii din motive tehnice, șoferul așezând triunghiul de avertizare care îi semnaliza prezența pe banda de urgență.

Un alt camion, însă, de asemenea românesc, din motive care rămân să fie clarificate de polițiști, a intrat cu viteză direct în TIR-ul oprit.

Forța impactului a fost atât de puternic, încât volanul i-a tăiat șoferului gâtul, astfel că acesta nu a avut nicio șansă de supraviețuire.

Polițiștii maghiari continuă cercetările pentru a stabili cauzele și circumstanțele exacte care au dus la producerea tragediei.


Preluare: Observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și