În această dimineață pompierii au fost alertați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Sarasău.

La fața locului s-au deplasat pompierii Detașamentului Sighetu Marmației, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean.
În accident au fost implicate un tractor, un autoturism și un microbuz, în care se aflau doar conducătorii auto, toți conștienți la sosirea echipajelor de intervenție.
Cele trei persoane au fost evaluate medical la fața locului, două dintre acestea fiind transportate la spital, cu diferite traumatisme, pentru investigații medicale suplimentare.
ACTUALIZARE
Ce spune IPJ Maramureș
Ieri dimineață, la ora 05.40, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Sarasău au fost sesizați prin SNUAU 112, despre faptul că pe D.N. 19, în localitatea Sarasău a avut loc un accident rutier cu victime.
Din primele verificari s-a stabilit faptul că un bărbat de 67 de ani, care conducea un autoturism, într-o curba la stânga, s-ar fi angajat în depășirea unui tractor, și a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a două persoane, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Totodată, polițiștii au stabilit că tractorul condus nu era înmatriculat.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.