Jandarmeria Montană Maramureş acţionează zilnic în sprijinul cetăţenilor, în staţiunile turistice din Complexul turistic Borşa, Valea Vaserului, Cavnic şi Şuior- Mogoşa.
Postul de Jandarmi Montan Ordine şi Siguranţă Publică Borşa acţionează în colaborare cu reprezentanţii Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii specifice ariilor protejate.
În acest sens cele două structuri au organizat acţiuni comune în zona de competenţă. Având în vedere că toate traseele turistice aflate în responsabilitatea Postului Montan de Jandarmi Borşa trec şi prin aria protejată, patrulele de jandarmerie montană au avut în atenţie îndrumarea şi acordarea de asistenţă turiştilor pe traseele turistice, informarea acestora asupra obligativităţii respectării regulilor aplicabile ariilor protejate, monitorizarea grupurilor în zona montană, prevenirea actelor de braconaj şi a tăierilor ilegale de material lemnos, prevenirea accesului cu mijloace auto în aria protejată, identificarea stânelor şi verificarea contractelor de păşunat, informarea reprezentanţilor APNMR sau altor instituţii competente în situaţia identificării unor nereguli, desfăşurarea unor activităţi informativ - educative cu ocazia organizării unor tabere şcolare în aria protejată, participarea la înnoirea marcajelor unor trasee turistice, participarea la derularea unor activităţi de evaluare anuală a efectivelor de Capră Neagră.
Pe timpul activităţilor desfăşurate nu au fost identificate greutăţi nu au fost constatate probleme deosebite ori pagube produse în aria protejată, verificându-se totodată şi starea marcajelor de pe traseele turistice şi nu au fost înregistrate sesizări privind încălcări ale legislaţiei pe domeniul de competenţă al jandarmilor în zona Parcului Naţional Munţii Rodnei.