Campania iniţiată de către Jandarmeria Maramureş şi desfăşurată în cadrul Proiectului „Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române” - cofinanţat din Programul de cooperare elveţiano-român, a continuat vineri, 19 decembrie a.c., pe Valea Vaserului, cu o serie de activităţi specifice structurilor de Jandarmerie Montană împreună cu copii din cadrul Liceului Teoretic „Bogdan Vodă” din Vişeu de Sus.
Partenerii Jandarmeriei Maramureş în cadrul acestei activităţi sunt: Primăria Oraşului Vişeu de Sus, Asociaţia Salvamont Vişeu de Sus, I.S.U. Maramureş – Secţia Vişeu de Sus, Parcul Naţional Munţii Maramureşului, Liceul Teoretic „Bogdan Vodă” Vişeu de Sus, Protopopiatul Ortodox Vişeu de Sus, S.C. C.F.F. Vişeu de Sus.
Prin susţinerea primită din partea Primăriei Oraşului Vişeu de Sus şi în special a domnului primar Vasile Coman, care prin bunăvoinţa manifestată şi sprijinul acordat, a făcut posibilă realizarea acestei activităţi, în zona mirifică a Văii Vaserului, care a avut ca scop contribuirea la sporirea siguranţei cetăţenilor în zonele montane pentru obţinerea unei dezvoltări turistice durabile, precum şi de sensibilizare a turiştilor în ceea ce priveşte necesitatea protejării mediului înconjurător.
După o plimbare încântătoare cu renumita şi fascinanta Mocăniţă care străbate cursul râului Vaser, şi care atrage an de an mii de turişti români şi străini în zona Maramureşului, fiind unul dintre principalele puncte de atracţie din judeţ, undeva după aproximativ 20 de kilometri, în staţia Paltin, s-au desfăşurat activităţile organizate.
După prezentarea scopului şi obiectivelor campaniei, de către purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Maramureş - Cpt. Cocian Mirela, domnul primar al oraşului Vişeu de Sus – Vasile Coman, a prezentat câteva aspecte referitoare la însemnătatea turismului în zona Văii Vaserului şi importanţa şi plusul de siguranţă oferit de către Postul Montan de Ordine şi Siguranţă Publică Valea Vaserului, recent înfiinţat, tuturor celor care aleg să viziteze aceste minunate locuri. Apoi protopopul Chira Mihai, a făcut o scurtă slujbă religioasă, după care reprezentanţii Parcului Naţional Munţii Maramureşului, au prezentat câteva aspecte importante, referitoare la ariile protejate din zona respectivă şi au distribuit mape cu materiale referitoare la rezervaţiile naturale protejate din judeţul nostru.
Personalul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, în special jandarmii din cadrul Posturilor Montane de Ordine şi Siguranţă Publică Valea Vaserului şi Borşa, au prezentat aspecte referitoare la atribuţiile Jandarmeriei Montane, reguli ce trebuie respectate pe munte, reguli de protejare a mediului înconjurător, tehnici de supravieţuire în mediul montan. Jandarmii montani, împreună cu reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, au desfăşurat exerciţii specifice de salvare a unei persoane aflată în dificultate şi de acordare a primului ajutor.
Alături de reprezentanţi ai instituţiilor partenere în acest proiect elveţiano-român, s-a aflat şi un grup de elevi din cadrul Liceului Teoretic „Bogdan Vodă” Vişeu de Sus, însoţiţi de domnul director Olar Eusebiu, care au participat la un concurs de eseuri cu temele :
„Protejând mediul, protejăm viitorul!”, „Respectul faţă de natură este o formă de autorespect! Jandarmeria respectă „legile naturii”!” şi „Jandarmeria montană, pentru siguranţa ta!” În urma concursului copiii au fost premiaţi de către jandarmi, cu produse promoţionale din cadrul campaniei cu sloganul „Jandarmeria Montană, pentru un mediu sigur!”.
La încheierea activităţilor, toţi participanţii şi-au exprimat mulţumirea pentru buna organizare a tuturor activităţilor care au avut loc, unii care s-au aflat prima dată în plimbare cu Mocăniţa au menţionat că: „nu vom uita niciodată că prima noastră plimbare cu Mocăniţa a fost cu jandarmii!”