Fenomenul se datorează unei furtuni geomagnetice care a lovit Pământul. Evenimentul este cel mai puternic din ultimii 20 de ani, iar experţii americani spun că nivelul de alertă este unul sever, deoarece mai multe erupţii solare se îndreaptă spre planeta noastră.

Aurora boreală s-a putut observa noaptea trecută în mai multe zone din ţară. Oamenii au stat minute în şir cu ochii pe cer şi au fotografiat fenomenul neobişnuit pentru sud-estul Europei.

Aurora Boreală, vizibilă pe cerul României
Zonele cele mai potrivite pentru a vedea acest spectacol pe cer au fost cele cu o poluare luminoasă redusă, cel mai adesea în afara oraşelor mari. Cerul colorat în nuanţe roşiatice a putut fi admirat din mai multe judeţe, printre care Maramureş, Bihor, Cluj, Hunedoara, Iaşi, Buzău şi Ilfov. Imagini surprinzătoare din ţară am primit şi pe Fii Observator. De asemenea, spectacolul de lumini a putut fi observat şi din alte ţări europene, precum Marea Britanie, Germania, Polonia, Cehia şi Ungaria.

Pământul, lovit de o furtună geomagnetică

Fenomenul optic s-a datorat unei furtuni geomagnetice majore care a lovit Pământul. În doar 24 de ore, două pete solare uriaşe s-au unit şi au provocat erupţii solare din clasa X, adică cele mai puternice. În următoarele zile, cel puţin 5 astfel de valuri de radiaţii vor lovi planeta noastră. Cea mai nouă pată solară descoperită are un diametru de 16 ori mare mare decât al Pământului.

Adrian Şonka, astronom: Cei care urmăresc soarele au spus că ar fi o furtună intensă, care durează zeci de ore.

Pentru prima dată în ultimii 20 de ani Cercetătorii de la Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică au emis o avertizare de tip G4 - sever. Ei spun că avertizările la acest nivel sunt foarte rare, dar că suntem în faţa unui fenoment neobişnuit, în condițiile în care mai multe explozii solare se îndreaptă spre Pământ și s-ar putea combina.

Adrian Şonka, astronom: Ne aşteptăm ca mâine, pe 11 mai să ajungă la pământ materialul acela. Când ajunge la pământ, câmpul magnetic este deformat şi se pot produce anumite efecte. Sateliţii pot primi curent electric în plus.

Oamenii pot fi afectaţi în timpul acestor fenomene magnetice
Şi oamenii pot fi afectaţi. Unii pot experimenta simptome precum dureri de cap, iritabilitate și modificări ale dispoziției în timpul acestor fenomene magnetice.

Brigitta Mihai, medic dermatolog: Pe de altă parte, riscul expunerii la ultraviolete, în ceea ce privește arsurile solare sunt mai degrabă neplăcute pe termen lung.

Aurora boreală va lumina cerul tot weekendul în mai multe părţi ale globului
Există, însă şi o parte bună. Aurora boreală va lumina cerul tot weekendul în mai multe părţi ale globului, inclusiv în Statele Unite şi Regatul Unit. Luminile nordului vor fi văzute cel mai bine în Scoţia şi Irlanda, unde cerul va fi senin.

Emily Wahls, meteorolog: Când are loc, sunt mai multe particule ce sunt împinse din Soare şi ajung la polii Pământului. Când asta se întâmplă, particulele interacţionează cu atmosfera Pământului.

Adrian Şonka, astronom: Este bine să te afli cât mai în nordul ţării şi să te uiţi înspre nord, cam asta este ideea. Trebuie să fie şi noapte la noi când furtuna geomagnetică este la maxim, nu ştim exact ora.

Ultima furtună solară de o asemena intensiatate care a lovit Pământul a avut loc în 2005. Întreaga planetă a fost cuprinsă de o furtună de protoni în doar 15 minute. Ţările aflate cel mai aproape de poli au fost puternic afectate. Localnicii din Suedia au rămas fără curent electric, iar mai multe transformatoare de curent din Africa de Sud au devenit inutilizabile.


Preluare: Observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și