“Suntem bucuroși de reluarea acestor întâlniri, care au fost sistate din cauza pandemiei. Ca și în cadrul întâlnirilor precedente, ne dorim să transmitem un mesaj pentru respectarea motocicliștilor în trafic și ne dorim ca numărul accidentelor în care sunt implicați motocicliști să fie cât mai redus”, a spus Vasile Pop "Elisav", președintele Clubului “Border Riders” Sighet.

Prezent la manifestare a fost și consilierul local Nicolae Iuga, un împătimit al motociclismului.

“ A fost un eveniment mult așteptat, având în vedere faptul că toate evenimentele de anul trecut au fost anulate pe fondul pandemiei. În urmă cu 2 săptămâni am participat la deschiderea sezonului moto 2021 la Baia Mare, alături de un număr mare de motocicliști sigheteni. De data aceasta au venit la noi colegii din Baia Mare, dar și din alte locuri. Deschiderea sezonului moto are două componente: una de socializare între motocicliști și a doua, probabil cea mai importantă, este conștientizarea tuturor participanților în trafic de prezența motocicliștilor în trafic, care, odată cu debutul sezonului cald, vor fi tot mai numeroși. În calitatea mea de consilier local voi sprijini asemenea manifestări”, a spus Nicolae Iuga.

Printre participanți s-a aflat și cel mai vârstnic motocilist sighetean, Ioan Dunca “Bunicul”, în vârstă de 76 de ani.

“Este plăcut să mă aflu în mijlocul atâtor tineri pasaionați de motociclism. Le spun acestora să dea dovadă de răbdare și să capete experiență. Nu este destul doar să te urci pe motocicletă și să mergi la drum. A stăpâni o motocicletă în siguranță cere multă răbdare. Sper să mai pot participa la cât mai multe întâlniri de acest fel”, a spus Ioan Dunca.

Manifesatare s-a încheiat cu o paradă a motocicliștilor, care a trezit mult interes în rândul sighetenilor.


Preluare: GlasulMM.ro - L.S.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și