Ieri, 11 februarie a.c., în jurul orei 12.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, în vârstă de 47 de ani, din județul Botoșani, conducând un automarfar înmatriculat în România.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 8.980 kg de produse second-hand (îmbrăcăminte), din Germania pentru o societate comercială din județul Suceava.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât marfa nu corespunde normelor legale.

*Câteva ore mai târziu, în jurul orei 15.30, în același punct de trecere a frontierei s-a prezentat pentru a intra în țara noastră un cetățean român în vârstă de 43 de ani, din județul Constanța, conducând o autoutilitară, înmatriculată în România. Vehiculul era încărcat cu 11.000 kg cauciucuri uzate, de la o firmă din Germania pentru o firmă din județul Suceava. În acest caz marfa nu era înregistrată în platforma destinată monitorizării schimbului de deșeuri, au stabilit comisarii Gărzii de Mediu Satu Mare.

În ambele cazuri, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și