Astăzi, 23 martie, porţile Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş s-au deschis pentru cei dornici să descopere o parte din secretele muncii de poliţie şi să observe tehnica folosită în activităţile de prevenire, cercetare, constatare şi combatere a infracţionalităţii.

La ceas aniversar, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş şi-au delegat o parte din sarcinile şi atribuţiile de serviciu celor care au trecut pragul instituţiei. Cu mic, cu mare, aproximativ 600 de elevi ai unităţilor de învăţământ băimărene au empatizat cu poliţiştii.

Curioşi să exerseze pe propria piele amprentarea, interesaţi în mod deosebit de exerciţiile de dresaj ale câinilor de serviciu, atenţi la regulile de circulaţie explicate de poliţişti înainte de a se urca la volanul autospecialelor sau pe motocicleta din dotare, prompţi în a răspunde la întrebările adresate de poliţiştii de prevenire şi profund impresionaţi de forţa şi siguranţa de sine pe care o transmit luptătorii din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale, majoritatea au plecat din curtea inspectoratului hotărâţi că vor reveni şi vor purta cu mândrie uniforma de poliţist.

Bucuroşi că au fost parte a unei altfel de acţiuni, părtaşi ai unui eveniment realizat în mod special pentru ei, copiii au folosit sirenele şi staţiile autospecialelor din dotarea poliţiei rutiere pentru a le transmite oamenilor legii mesaje inedite de felicitare.

Profund emoţionaţi de sclipirile viitorilor poliţişti, de interesul manifestat pentru toate aspectele muncii de poliţie, de tactica şi îndemânarea de care aceştia au dat dovadă, poliţiştii şi-au certificat încă o dată respectul pe care l-au câştigat în faţa comunităţii pe care o deservesc.

Momentul aniversar a fost de asemenea un prilej de a-i asigura pe cei prezenţi că profesionalismul asociat cu pasiunea, garantează succesul oricărei misiuni.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și