Jandarmeria Maramureş a fost solicitată printr-un apel telefonic, miercuri 30 iulie a.c., în jurul orei 11.00, să intervină pentru salvarea unei persoane aflată la o stână din Munţii Rodnei, ce necesita de urgenţă îngrijiri medicale .
În cel mai scurt timp, s-a constituit o echipă de căutare-salvare, formată din doi jandarmi din cadrul Postului Montan Borşa, doi membri ai Serviciului Salvamont Borşa şi un reprezentant al Parcului Naţional Munţii Rodnei, care a pornit înspre Vârful Cuptor, situat la o altitudine de 1200 m, în căutarea ciobanului ce necesita îngrijiri medicale.
În jurul orei 12.30, echipa de salvare din judeţul Maramureş şi cu un lucrător al Postului de Poliţie al comunei Şanţ din judeţul Bistriţa Năsăud, au ajuns la persoana care solicitase ajutorul, acesta se afla la stână, era conştient însă nu se putea deplasa.
Persoana în cauză a fost coborâtă cu ajutorul unei tărgi de echipa de salvare sosită la faţa locului, până la autospeciala SMURD sosită din Vatra Dornei, de unde a fost dusă la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.