Ieri, 25 noiembrie a.c., începând cu ora 16.00, în baza mandatelor emise de către Judecătoria Sighetu Marmației, lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş – ITPF Sighetu Marmaţiei au efectuat două percheziţii la locaţii de pe raza localității de frontieră Rona de Sus, jud. Maramureş.

Cele două percheziţii s-au desfăşurat la domiciliile a două persoane, iar la una din locaţiile unei femei, M.R., în vârstă de 61 de ani, au fost descoperite 3.240 pachete ţigări, de provenienţă ucraineană.

Ţigările, în valoare de aproximativ 38.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Vamal al României.

În continuare, se desfăşoară activităţi specifice sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și