Din cercetările efectuate a rezultat că în perioada martie - octombrie 2023 s-a constituit și a acționat un grup infracţional organizat, format din cetățeni români, în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigarete de provenienţă extracomunitară.

Acestea au fost introduse ilegal în România și depozitate temporar de membrii grupului infracţional care ulterior le-au transportat și comercializat către clienţi din municipiul Bucureşti și județele Suceava, Călăraşi şi Vrancea.

Pentru a evita controalele autorităţilor, făptuitorii au folosit la transportul și disimularea ţigaretelor autoutilitarele unei societăţi comerciale, care are ca obiect principal de activitate transportul de mărfuri.

În cursul urmăririi penale, au fost realizate acțiuni de prindere în flagrant în cursul cărora au fost descoperite și ridicate în vederea confiscării peste 510.000 de ţigarete.

Audierile urmează să se desfășoare la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava.

Acțiunea beneficiază de sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bucureşti, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei şi a Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT și Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și