În data de 16 mai a.c., la nivelul Sectorului PF Sighetu Marmației s-a desfășurat o acțiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană.

Astfel, în jurul orei 5.00, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul sectorului, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat, pe raza localității de frontieră Sighetu Marmației, jud. Maramureș, pe o stradă aflată în apropierea frontierei de stat, două autoturisme care se deplasau în mare viteză.

Polițiștii de frontieră au procedat la oprirea în trafic a acestora, însă conducătorii auto au ignorat semnalele polițiștilor de frontieră, trecându-se astfel la urmărirea mașinilor, folosind semnalele acustice și luminoase.

La scurt timp cele două autoturisme au fost descoperite abandonate în curtea unui imobil din apropiere. În cele două mașini au fost observate mai multe colete cu țigări fapt pentru acestea au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii țigărilor a rezultat cantitatea de 12.000 pachete cu țigări proveniență Duty Free, în valoare de 109.000 lei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar autoturismele folosite la activitatea infracțională, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

În cadrul aceleiași acțiuni, un alt echipaj al poliției de frontieră de la Sectorul PF Sighetu Marmației a observat, pe malul românesc al râului Tisa, mai multe persoane care au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, transportând colete voluminoase.

În momentul în care polițiștii de frontieră au intervenit pentru reținerea bărbaților, cei în cauză au abandonat coletele și s-au retras pe teritoriul ucrainean.

În zonă, polițiștii de frontieră au descoperit 20 de colete ce conțineau cantitatea de 19.670 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 178.603 lei.

Imediat au fost informate și autoritățile de frontieră ale statului vecin despre evenimente, iar în ambele cazuri se efectuează verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și