Ieri, 28 ianuarie a.c., în P.T.F. Vicşani feroviar, jud. Suceava, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra trenului internaţional care circula pe ruta Vadu Siret-Suceava, aflat pe sensul de intrare în România.

Astfel, a fost descoperită, în spaţiul bateriilor de la locomotivă, cantitatea de 1.100 pachete ţigări, marca Marvel, de provenienţă ucraineană.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că ţigările aparţin unei persoane aflate în tren, cetăţeanul român Florin I., în vârstă de 52 de ani, domiciliat pe raza jud. Suceava, lucrător CFR.

Ţigările în valoare de 1.375 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar I. Florin a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

* Tot, ieri, 28 ianuarie a.c., în jurul orei 20.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, jud. Suceava, s-a prezentat pentru a intra în țară cetățeanul bulgar Georgi T., în vârstă de 49 de ani, călătorind în autocarul care circula pe ruta Cernăuţi-Turcia.

În urma unui control efectuat asupra persoanei şi bagajelor, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bagajele personale ale bărbatului, cantitatea de 236 pachete ţigări, de provenienţă ucraineană.
Țigările în valoare de 287 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar cetăţeanul bulgar a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

* Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vişeului, jud. Maramureş, au descoperit mai multe colete cu ţigări abandonate în apropierea frontierei de stat.

S-au dispus măsuri de cercetare a zonei în vederea depistării persoanelor implicate în activitatea infracţională, fiind anunţate, totodată, despre caz şi autorităţile de frontieră ale statului vecin, în vederea cercetării în comun a evenimentului.

Coletele cu ţigări au fost transportate la sediul sectorului, iar în urma inventarierii s-a constatat că acestea conţin 3.820 pachete ţigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de 34.600 lei.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se desfăşoară activităţi specifice în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi depistarea persoanelor implicate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și