Un autoturism a derapat primul în afara părții carosabile. După nici 5 minute o șoferiță a sărit cu mașina de pe drum în același loc. Un autoturism Dacia Logan a venit imediat în ajutorul doamnei. Fiind parcat pe partea dreaptă a drumului, a fost lovit din spate de un autoturism Citroen, din cauză că șoferul acestuia nu l-a mai putut controla.

La o distanță de 100 de metri de locul unde s-au petrecut aceste ciocniri, un autoturism de teren a intrat într-un stâlp, tot din cauza poleiului. Oarecum simultan, un alt autoturism a fost avariat, ieșind în decor în același loc.

Toate autoturismule implicate au fost serios avariate.

„Erau scene din Stan și Bran: polițiștii sosiți la fața locului au încercat să dirijeze circulația, însă tot cădeau când unul, când celălalt de pe picioare, din cauza poleiului. Deși era ora 9 dimineața, drumarii au lipsit cu desăvârșire, nimeni nu a aruncat cu material antiderapant”, a declarat unul dintre șoferii implicați în incidente pentru Sighet 247.

Dacă administratorul drumului va fi sancționat, rămâne de văzut. Cel mai probabil că, în dulcele stil clasic al Poliției rutiere, nu se va lua nicio măsură împotriva nesimțirii de care au dat dovadă drumarii.

ACTUALIZARE:

După publicarea acestui articol de către Sighet 247, IPJ Maramureș a emis un comunicat prin care arată că administratorul drumului DN 18 (pentru zona dealului Hera) și al DJ 1896 (Valea Izei) au fost amendați pentru că nu au luat măsurile necesare pentru eliminarea poleiului de pe drum.

„În această dimineață, pe D.N. 18 între Moisei și Sighetu Marmației s-a circulat în condiții de drum acoperit cu polei. Până în acest moment polițiștii nu au fost sesizați cu privire la rănirea unor persoane că urmare a unor accidente de circulație.

Polițiștii Serviciului Rutier au aplicat azi, 09 ianuarie, două sancțiuni contravenționale administratorului de drum pentru că nu a luat măsurile necesare, fiind pusă în pericol siguranța traficului rutier”, se arată în comunicat emis de IPJ Maramureș.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și