Participanţii la marş s-au reunit mai întâi pentru a cânta cântece ruseşti şi pentru a striga lozinci precum "ruşi şi sârbi, fraţi pe vecie".

Manifestaţia a fost convocată de gruparea de extremă dreapta "Patrulele populare", aceeaşi care a organizat un protest de proporţii în Belgrad la 4 martie, în favoarea războiului purtat de preşedintele rus Vladimir Putin "împotriva guvernului nazist de la Kiev".

"Patrulele populare", care în anii precedenţi au organizat acţiuni împotriva migranţilor şi se opun integrării Serbiei în Uniunea Europeană, îl glorifică drept erou naţional pe fostul comandant militar sârbo-bosniac Ratko Mladic, condamnat pentru crime de război şi genocid.

Damnjan Knezevic, liderul organizaţiei extremiste, a explicat - citat de ziarul sârb Danas - că scopul protestului a fost să sprijine poporul rus şi Rusia, "diabolizaţi în întreaga lume".


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și