Mama băiatului ce ar fi fost bătut de polițiști a declarat pentru vasiledale.ro următoarele: „Fiul meu era în pijama când au venit. Au spart ușa și l-au luat pe sus. Au spus că a sărit cu cuțitul la ei. Nici vorba. Fiul meu era în pijama. Mi-au spart ușa metalică și l-au tras afară. Acolo l-au bătut și l-au dus la nebuni. Astăzi mi s-a spus că l-au arestat”.

Inspectoratul de Poliție a remis pentru Sighet 247 următorul comunicat:

„Ieri dimineață, la ora 04.15, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați că într-un apartament de pe strada Unirii se dă o petrecere și mai mulți tineri se manifestă zgomotos, tulburând liniștea publică.

De urgență, la fața locului s-a deplasat patrula de ordine și siguranță publică care a constatat că cele sesizate se confirmă. În apartament se aflau mai multe persoane, iar proprietarul, în vârstă de 35 de ani, era în stare de ebrietate și se manifestă violent verbal și fizic. Acesta a refuzat să colaboreze, a adresat cuvinte și expresii jignitoare și i-a amenințat pe polițiști, având în mâini un cuțit. Conform procedurilor legale polițiștii l-au imobilizat, încătușat și condus la sediul poliției.

Întrucât a continuat să aibă un comportament recalcitrant, polițiștii au dispus internarea sa la Spitalul din Sighetu Marmației (în secția Psihiatrie - n.r.).

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj, iar azi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighet Marmației a dispus prezentarea sa instanței cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii au continuat verificările și au identificat alte șase persoane care s-au aflat în imobil, toate fiind sancționate contravențional pentru încălcarea prevederilor Ordonanței Militare și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice”.

Cert este că faptele descrise în comunicatul IPJ sunt grave, însă și imaginile cu bărbatul care ar fi fost bătut de către polițiști sunt grăitoare: bărbatul este plin de vânătăi pe tot corpul.

Sperăm ca ancheta poliției privind conduita agentului de poliție acuzat că a acționat violent să fie una serioasă și să nu fie îngropată în hârtii și proceduri.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și