Baloanele formate în mănunchiuri de diverse culori, alături de alte sute de jucării la fel de colorate aduse de poliţiştii de frontieră sau persoane fizice înveselesc copiii, dar şi adulţii care sunt plăcut surprinşi de această pată de culoare veselă.

"Aproape, zilnic, colegii noştri aduc alte jucării din pluş care sunt aşezate de-o parte şi alta a părţii pietonale de pod. Fiecare copil îşi alege mascota pe care şi-o doreşte, apoi, împreună cu mama sau bunica, sunt preluaţi de un poliţist de frontieră pentru a urma formalităţile de intrare în ţară. (...) În momentul care copiii primesc dulciurile sau îşi aleg jucăriile aşezate de-a lungul podului, devin mai relaxaţi, zâmbesc, iar mamele se bucură de aceste scurte momente arătate atât de poliţiştii de frontieră cât şi de cei implicaţi în sprijinirea lor", a declarat, marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iulia Stan.

Baloanele au fost montate pe podul Tisa de membrii Asociaţiei "Suntem vocea lor" din municipiul Sighetu Marmaţiei, iar jucăriile de pluş sunt aduse de poliţiştii de frontieră, voluntari sau oamenii simpli din oraş.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei, atât poliţiştii de frontieră cât şi voluntarii aduc în fiecare zi jucării şi dulciuri pe care le oferă copiilor care ajung în România.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și