Azi dimineață, în jurul orei 01.00, un echipaj mobil din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit pentru control pe o stradă din municipiul Sighetu Marmației, un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 18 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.

În timpul legitimării, șoferul a aruncat în partea din spate a autoturismului mai multe pliculețe care conțineau un praf de culoare albă, iar, la control, asupra acestuia, într-un buzunar, polițiștii de frontieră au descoperit patru pastile, posibil substanțe interzise.

Drept urmare, persoana în cauză a fost condusă la sediul serviciului în vederea continuării cercetărilor,

Substanțele au fost ridicate, ambalate și sigilate și transmise către Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș în vederea continuării cercetărilor, existând suspiciunea săvârşirii unor fapte penale incriminate de Legii 143/2000, art. 2, alin. 1.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și