Miercuri, 25 septembrie 2013, în municipiul Sighetu Marmației a fost organizat un exerciţiu a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, de alarmare publică în cazul unor calamităţi naturale, respectiv a inundaţiilor. Exercițiul s-a desfăşurat în zona Valea Cufundoasă.
Acţiunea a debutat la ora 10.00 cu o şedinţă la primăria municipiului, unde s-au întrunit membrii Comitetului Local pentru Situații de Urgență, respectiv primarul municipiului Ovidiu Nemeș, Colonel Ilovan Ioan din partea ISU Maramureș, șeful Poliției municipiului Sighetu Marmației Comisar șef Gheorghe Botiș, comandantul Detașamentului de Pompieri Sighet Lt. Col Liviu Ovidiu Moldovan, comandantul Detașamentului de Jandarmi Sighet Lt. Col Marius Volcovinschi, șeful Serviciului de Ambulanță Sighet Sorin Dulugea, șeful Poliției Locale Vasile Drăguș, directorul Berg Sistem Gaz Daniel Lupu, din partea SGA Maramureș Alexa Bout și Grigore Mihalca din partea societății Electrica.Aceștia au discutat despre acțiunile ce trebuiesc intreprinse în cazul unei astfel de calamități naturale și au evidențiat problemele cu care s-au confruntat în intervențiile anterioare.
"Este foarte bine pentru unităţile administrativ teritoriale să ştie cum să se poată apăra în cazul unor nenorociri. Din nefericire Sighetul este o insulă şi suntem expuşi inundaţiilor de fiecare dată când plouă abundent" a declarat primarul Ovidiu Nemeş.
La terminarea expunerii teoretice, membrii Comitetului s-au deplasat în teren, unde a fost simulată inundaţia pe râul Iza. O noutate faţă de anii trecuţi este digul mobil de consolidare care poate fi folosit pe anumite porţiuni. Acesta este practic un recipient tubular care se umple cu apă şi care este aşezat pe dig pentru a opri revărsarea râului peste digul de apărare.
Astfel de exerciţii sunt organizate o dată la trei ani de zile, de fiecare dată fiind simulat un alt pericol, accident, explozie, incendiu, iar scopul principal al acestui exerciţiu este de a vedea cum acţionează populaţia dar şi organele competente în producerea unor astfel de dezastre.
Preluare: primaria-sighet.ro