Un șofer ucrainean a fost arestat pe E17, în orașul belgian Waasmunster, după ce s-a ciocnit cu mașina de o dubă românească. Băut bine, bărbatul a încercat să fugă de la locul accidentului, însă a fost prins de polițiști și încătușat.
Miercuri seară, în jurul orei opt și jumătate, pe autostrada E17 din Waasmunster, direcția Gent, un autoturism cu număr de înmatriculare ucrainean a intrat cu viteză într-o o dubă cu număr de înmatriculare românesc. Ucraineanul a pierdut controlul volanului, după care mașina s-a răsturnat de mai multe ori și a aterizat pe cele patru roți, la aproximativ 100 de metri distanță.
În mod miraculos, șoferul a scăpat nevătămat și a reușit să se târască din mașina zdrobită. Bărbatul a încercat apoi să fugă de la locul accidentului, însă a fost prins de polițiști și încătușat.
Șoferul a continuat să bea din stricla cu vin și după accident
Testat de polițiști cu aparatul etilotest, s-a dovedit că era și sub influența alcoolului. Lucru contestat de ucrainean. El a negat că este băut, susținând în fața agenților că, de fapt, altcineva conducea și acea persoană a fugit. O sticlă de vin a fost găsită la locul accidentului, din care bărbatul ar fi băut chiar și după accident, potrivit declarațiilor făcute de martori.
Din fericire pentru românul implicat în accident, paguba s-a limitat la o lampă spate spartă, scrie HLN.
Autostrada era plină de sticlă și moloz pe o distanță de peste o sută de metri. Drept urmare, două benzi au fost blocate câteva ore bune. Pompierii au avut mult de lucru pentru a degaja din nou drumul, astfel că autostrada a trebuit să fie închisă complet.
Preluare: observatornews.ro