Ieri, 16 octombrie a.c., începând cu ora 06.00, în baza mandatelor emise de către Judecătoria Vişeu de Sus, lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş - I.T.P.F. Sighetu Marmației în cooperare cu lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad cu sprijinul I.J.J. Maramureș și Arad, au efectuat cinci percheziții la locații de pe raza județelor Maramureș și Arad.

Cele cinci percheziţii s-au desfăşurat la domiciliile unor persoane cu vârste cuprinse între 38 şi 52 de ani, domiciliate pe raza județelor Maramureș și Arad, la locațiile respective fiind descoperite 6.174 pachete țigări, de diferite mărci de proveniență ucraineană.

Ţigările, în valoare de aproximativ 73.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Vamal al României.

În continuare se desfăşoară activităţi specifice sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

În data de 17.10.2017, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Valea Vișeului, jud. Maramureș, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu a observat, într-o anexă a unui imobil de pe raza localității Valea Vișeului, jud. Maramureș, care aparținea unui cetățean român în vârstă de 48 de ani, mai multe colete cu țigări.

Drept urmare, la fața locului a fost solicitată o echipă de intervenție care a procedat la cercetarea zonei și la informarea autorităților de frontieră ucrainene despre eveniment.

Țigările au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 3.500 pachete, de proveniență ucraineană, în valoare de 41.000 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar la final urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și