Ieri, 10 aprilie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 08.00, un echipaj al poliției de frontieră a observat, pe direcția localității Moișeni, jud. Satu Mare, mai multe persoane care transportau de la frontiera de stat către interiorul țării colete voluminoase.

Imediat, colegii noștri au acționat pentru reținerea persoanelor în cauză, dar în momentul în care au observat echipajul poliției de frontieră, acestea s-au dispersat în direcţii diferite.

În urma acțiunii, s-a reușit reținerea unei persoane, cetățeanul ucrainean K.I., în vârstă de 19 ani.

Imediat au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin despre incident, concomitent cu cercetarea zonei, unde au fost descoperite 12 colete cu țigări.

Coletele au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 6.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 70.200 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.

Tot ieri, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Sighetu Marmației au descoperit în apropierea frontierei de stat două colete cu țigări. În urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 1.960 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 23.000 de lei.

Și în acest caz, țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări în vederea documentării întregii activități infracționale și tragerea la răspundere a celor vinovați.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și