Ultimul bilanţ, de 832 de morţi, citat de BBC News, ar putea să crească, în contextul în care apar informaţii din zona afectată vineri de un cutremur de magnitudinea 7,5 iar apoi de un tsunami.

”Este foarte dur”, declară pentru AFP Risa Kusuma, o mamă în vârstă de 35 de ani, care-şi leagănă băieţelul, cu febră, într-un centru pentru refugiaţi în oraşul Palu, potrivit News.ro.

”Ambulanţa aduce noi corpuri în fiecare minut”, ”nu e multă apă, iar magazinele sunt jefuite peste tot”.

Alte 540 de persoane au fost grav rănite, potrivit AFP.

Potrivit BBC News, zeci de oameni sunt acum dați dispăruți, unii fiind prinși între dărâmăturile clădirilor prăbușite după cutremur în orașul Palu.

Pe străzi se află corpurile celor morți, iar cei răniți sunt tratați în corturi, deoarece spitalele sunt afectate de seism.

Un controlor de trafic aerian din Palu a murit în timp ce asigura decolarea în siguranță a unui avion, imediat după cutremurul de vineri, mai spun cei de la BBC News, care nu precizează și cauza morții.

Supraviețuitorii din orașul Palu au dormit pe străzi, după ce au fost sfătuiți de autorități să nu se întoarcă în locuințe.

Unele clădiri au fost complet distruse.

Donggala, un district învecinat, a fost şi el lovit de tsunami.

Replici puternice ale seismului au zguduit acest oraş de coastă sâmbătă dimineaţă, după ce valuri cu înălţimi de până la şase metri au devastat oraşul turistic Palu, vineri, în urma seismelor, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

“Atunci când tsunami-ul a ajuns la ţărm ieri, oamenii încă erau pe plajă şi nu au fugit imediat, devenind astfel victime”, a precizat Sutopo Purwo Nugroho într-o conferinţă de presă organizată sâmbătă la Jakarta.

Sute de persoane se pregăteau să participe la un festival pe plajă, organizat pentru a celebra o aniversare a oraşului Palu. Festivalul ar fi trebuit să debuteze vineri seară.

Unele dintre persoanele aflate pe plajă au urcat în copaci înalţi de şase metri pentru a scăpa de tsunami şi au reuşit să supravieţuiască, a dezvăluit acelaşi oficial indonezian.

Înregistrări video realizate de amatori, publicate de posturile TV locale, ce nu au putut fi deocamdată verificate de jurnaliştii de la Reuters, arată momentul în care apa a acoperit locuinţe construite pe ţărmul din Palu, distrugând containere maritime şi inundând o moschee din centrul oraşului.

Nugroho a spus că pagubele materiale sunt “extinse” şi a precizat că mii de case, spitale, centre comerciale şi hoteluri s-au prăbuşit. Un pod a fost luat de ape, iar principala autostradă spre Palu a fost avariată în urma unei alunecări de teren.

Cadavrele unora dintre victime au fost găsite sub dărâmăturile unor clădiri, iar sute de persoane au fost rănite. Zeci de persoane rănite sunt tratate în corturi medicale amenajate în aer liber, potrivit imaginilor transmise de posturile TV.

BMKG, Agenţia de meteorologie şi geofizică din Indonezia, a emis o alertă de tsunami după seismul de vineri, însă aceasta a fost anulată după 34 de minute. Agenţia a fost aspru criticată sâmbătă pentru faptul că nu a informat populaţia că un tsunami a lovit Palu, deşi reprezentanţii ei au spus că valurile înalte s-au năpustit asupra acestui oraş în intervalul în care alerta era încă în vigoare.

Seismele şi acel tsunami au cauzat o uriaşă pană de electricitate, ce a provocat întreruperea sistemelor de comunicaţii din Palu şi zonele învecinate. Sâmbătă, autorităţile locale întâmpinau dificultăţi serioase în coordonarea acţiunilor de salvare.

Autorităţile nu au putut deocamdată să obţină informaţii despre oraşul Donggala, locuit în special de pescari, care se află la doar 27 de kilometri în raport cu epicentrul seismului de vineri. Peste 600.000 de oameni locuiesc în Donggala şi Palu.

Ministrul de securitate al ţării, generalul Wiranto, a declarat pentru postul TVOne că armata a început să trimită avioane cargo, care au decolat din Jakarta şi se îndreaptă spre zona afectată, având la bordul lor ajutoare umanitare.

Aeroportul din Palu a rămas închis, după ce pistele şi turnul său de control au fost avariate în urma seismului, însă autorităţile locale au spus că se pregătesc să îl redeschidă, pentru a permite sosirea ajutoarelor umanitare.

Indonezia, un arhipelag alcătuit din 17.000 de insule, s-a format la convergenţa a trei mari plăci tectonice (indo-pacifică, australiană şi eurasiatică) şi se află în Cercul de Foc al Pacificului, o regiune marcată de o puternică activitate seismică.

Pe 26 decembrie 2004, Indonezia a fost lovită de o serie de seisme devastatoare, inclusiv de un cutremur cu magnitudinea 9,1, produs pe insula Sumatra. Acel seism a provocat un tsunami puternic, care a ucis 220.000 de persoane în regiune, din care 168.000 în Indonezia.

În 2006, aproape 6.000 de persoane au murit în urma unui violent seism care a lovit insula Java. Acel cutremur, ce a avut magnitudinea de 6,3 potrivit USGC, s-a produs într-o zonă populată la sud de marele oraş universitar Yogyakarta. Catastrofa a făcut aproximativ 38.000 de răniţi.

Oraşul Palu a mai fost lovit de tsunami şi în anii 1927 şi 1968.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și