Şoferul, care a scăpat teafăr, le-a spus poliţiştilor că pur şi simplu nu a văzut indicatorul de oprire. În tren se aflau 20 de călători, însă aceştia au scăpat nevătămaţi. Vă avertizăm că urmează informaţii cu un puternic impact emoţional.

În maşina lovită de tren se aflau patru persoane. Mai aveau cinci kilometri până să ajungă acasă, în comuna mureşană Tușinu. Drumul i-a dus prin Miceștii de Câmpie, unde la trecerea peste calea ferată nu sunt bariere, ci doar o cruce a Sfântului Andrei. La volan se afla un bărbat de 32 de ani.

Poliţist: Conducătorul auto a declarat că nu a reuşit să observe indicatorul de oprire la calea ferată, fapt pentru care nu a oprit, efectiv, la calea ferată şi a fost surprins şi accidentat de tren.

Mai aveau 5 kilometri până acasă
Atât şoferul, cât şi un pasager de 41 de ani au scăpat cu răni uşoare. Au reuşit să iasă singuri din maşină. Nu şi cei doi adolescenţi care îi însoţeau şi nici cei doi câini pe care tocmai îi cumpăraseră.

Paul Rodilă, IPJ Bistriţa Năsăud: În urma impactului, doi minori de 13, respectiv 15 ani, pasageri în autoturism, au fost răniţi şi ulterior declaraţi decedaţi datorită leziunilor suferite.

20 de pasageri se aflau în tren, în momentul impactului, motiv pentru care autorităţile au declanşat planul roşu de intervenţie. Călătorii au scăpat însă doar cu sperietura.

Călător: Ce să auzim, o bubuitură şi atât. În rest nimic. Trenul a claxonat şi gata.

Femeie: Să fi venit cu viteză în jos şi n-a mai putut opri. Şi aia i-a fost.

Controloare: Semnalele le-a dat. Semnalele le-a dat înainte. Dar a venit cu viteză de acolo.

Şoferul maşinii şi pasagerul de 41 de ani au fost trasportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe din Târgu-Mureş cu răni în zona capului. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în acest caz.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News
Patch-uri Custom Constan?a

Citește și