Persoana, un bărbat de etnie rromă și în jur de 30 de ani, pe fondul unor neînțelegeri cu familia fetei cu care locuia, a recurs la acest gest extrem pentru a o îndupleca să nu îi interzică fetei relația cu acesta.

Bărbatul este la a doua tentativă de acest fel, prima petrecându-se în urmă cu două zile, după un scenariu identic, incident în urma căruia bărbatul a fost internat pentru 24 de ore la secția Psihiatrie a Spitalului municipal Sighet.

Locuitorii din bloc, martori la incidentul de azi, au declarat pentru Sighet 247 că bărbatul a ales blocul R4 pentru a se face auzit, pentru că de pe imobilul există vedere directă către casa unde locuiește tânăra cu care are o relație de ceva vreme.

Inițial, la fața locului a sosit un echipaj al Poliției, moment în care tânărul s-a precipitat, aplecându-se periculos de mult peste bordura blocului. Astfel, echipajul de polițiștii l-au anunțat pe bărbat că pleacă și au retras autospeciala de poliție într-un loc de unde tânărul nu o putea observa.

În scurt timp, la fața locului au mai sosit un echipaj de Pompieri militari și o ambulanță aparținând SAJ. După numeroase negocieri purtate între tânărul care amenința că se aruncă în gol și polițiști, mama și sora lui, acesta a anunțat că va coborî singur de pe bloc, cerând ca nimeni să nu urce pe bloc, în caz contrar se va arunca în gol.

După câteva zeci de minute de așteptări, văzând că tânărul nu coboară, un echipaj de Poliție și unul de Pompieri au urcat pe bloc, constatând că tânărul nu mai este acolo. Conform declarațiilor unor locatari, se pare că tânărul a coborât de pe bloc pe scara din spate a acestuia, părăsind zona.

Bărbatul în cauză este acum căutat de către polițiști pentru declarații.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și