Intervenție desprinsă din filmele americane de acțiune pe drumul național 1C Baia Mare – Dej în urmă cu puțin timp.
Mai multe autoturisme au fost distruse, inclusiv o mașina de poliție. Au fost trase mai multe focuri de armă în trafic, informează baiamare24.ro
Din informațiile obținute în exclusivitate de vasiledale.ro se pare că doi tineri ar fi alimentat într-o benzinărie din Baia Mare, apoi ar fi demarat în trombă spre Dej.
Polițiștii băimăreni au luat legătura cu cei din Șomcuta Mare, care au blocat DN1C pentru a-i opri. Nu au reușit deoarece suspecții, care conduceau un autoturism FORD au spart blocajul rutier și și-au continuat deplasarea.
Polițiștii au trecut la urmărirea lor și au tras mai multe focuri de armă în direcția autoturismului.
Unul chiar a nimerit în zona plăcuței de înmatriculare din spate de pe mașină.
Urmărirea a continuat până în localitatea sălăjeană Ileanda, judetul Sălaj, unde suspecții au mai lovit un vehicul de teren, dar și un alt autoturism.
Acolo suspecții au fost imediat încătușați. În acest moment ancheta este în plină desfășurare.
Preluare: baiamare24.ro