Ieri, 28 noiembrie 2019, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 11.20, un echipaj a observat mai multe persoane care transportau în spate colete voluminoase, de la frontiera de stat spre interiorul țării.

Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea bărbaților, efectuând somațiile legale prin voce, moment în care aceștia au abandonat coletele și au fugit, dispersându-se în direcții diferite. În vederea reținerii persoanelor, polițiștii de frontieră au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, însă nici de această dată cei în cauză nu s-au oprit.

Imediat, au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin despre caz, în vederea cercetării în comun a cazului.

La fața locului s-a deplasat o echipă de intervenție care a procedat la supravegherea și cercetarea zonei, fiind descoperite 20 de colete cu țigări.

Acestea au fost duse la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 14.984 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 175.300 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.

Tot, ieri, 28 noiembrie a.c., poliţiştii de frontieră de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate, în urma căreia au descoperit pe un teren de pe raza localităţii Costileva de Sus, ascunse sub o stivă de cherestea, mai multe colete care conţineau ţigări de contrabandă.

Drept urmare, polițiștii de frontieră au transportat coletele cu țigări la sediul instituției, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 9.980 de pachete cu ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.

Întreaga cantitate de țigări în valoare de aproximativ 117.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării iar în continuare poliţiştii de frontieră efectuează verificări în vederea identificării persoanelor implicate și tragerea la răspundere a acestora.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și