În plină campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, Ovidiu Nemeș și-a trimis hingherii de la Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân să-i facă imagine și să adune cât mai mulți câini din oraș.
Aceștia, pentru a se demonstra utili pentru TIR-ist, comit niște abuzuri inimaginabile.
Astăzi, 29 apr. 2014, hingherii au acționat în zona Unirii pentru a ridica două cățelușe cu pui. Un locatar al blocului 27 ne-a chemat la fața locului să vedem cum hingherii omoară puii. De cum am ajuns, unul dintre hingheri era băgat într-un garaj (proprietate privată) și încerca să strivească puii cu picioarele. Aceasta, în condițiile în care o doamnă mai în vârstă, proprietara garajului, striga de la geam că nu au ce intra cu forța în acel garaj.
În momentul în care hingherul tânăr din imagine ne-a observat, a luat puii cățelușei și i-a plasat într-o cușcă din duba Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Între timp, o altă doamnă a luat cățelușa și a dus-o în casă. Hingherii au urcat la etaj și au intrat în casa femeii CU FORȚA și fără acceptul acesteia și au smuls câinele din brațele fetiței sale, care a început să plângă, ducându-l în dubă.
La fața locului a sosit un echipaj al Poliției locale, iar în urma scandalului care a urmat și fiind întrebați de ce au intrat în casă cu forța, hingherii au fugit de la fața locului, refuzând să răspundă la întrebările cetățenilor și ale polițiștilor locali.
Proprietara apartamentului a declarat că va depune plângere la Poliție pentru violare de domiciliu și că va merge mâine la Serviciul pentru gestionarea câinilor fără stăpân pentru a salva cățelușa și puii de la moarte sigură.
Nu se poate să nu ne întrebăm cum se face că în acest oraș TIR-istul face ce dorește și nimeni nu îl ia la rost, iar slugile lui se dedau la acte inimaginabile, inclusiv în a intra în casa cuiva cu forța, prin amenințare pentru a lua un câine, doar pentru a se demonstra a fi utili Plăcintarului în campania electorală.
Nu știu de ce ne mai mirăm, acesta este „Sighetul de mâine” promis de Ovidiu Nemeș: un Sighet al abuzurilor, al hoțiilor și al sifonărilor banilor publici, un Sighet în care slugile TIR-istului pot să facă orice și să scape nepedepsiți.