Principalul scop al manifestarii a fost consolidarea relatiilor dintre administratiile locale din Maramures si Transcarpatia, motiv pentru care au participat circa 50 de oficialitati ucrainene, precum si conducerea judetului Maramures, alaturi de toti primarii localitatilor implicate. Au fost prezenti, printre altii: guvernatorul regiunii Transcarpatia, Ghenadii Moskal; presedintele Consiliului regional Transcarpatia, Rivis Michail; presedintele Administratiei Regionale de Stat Rahiv, Basaraba Pavlo Vasylovici; presedintele Radei raionale Rahiv, Dan Vasyl Ivanovici; atasatul Ambasadei Ucrainei la Bucuresti, Teofil Rendiuk; prefectul judetului Maramures, Sebastian Mihai Luput; subprefectul Alexandru Bondrea; presedintele Consiliului Judetean Maramures, Gabriel Zetea; vicepresedintii Doru Dancus si Lucian Morar; consulul Romaniei la Cernauti, Eleonora Moldovan; deputati care reprezinta Maramuresul in Parlamentul Romaniei: Cornelia Negrut, Mircea Man, Mircea Dolha; primari ai localitatilor din Transcarpatia si din judetul Maramures; sefi ai unor institutii din cele doua tari.

Intalnirea oficialitatilor a avut loc pe podul peste Tisa, unde oaspetii au fost intampinati cu colac, sare si horinca. Dupa cateva cuvinte de bun venit, cele doua delegatii s-au deplasat la Muzeul Satului Maramuresean, unde au fost intampinate in acorduri locale de grupul Morosanca al Centrului Cultural Sighetu Marmatiei. Doi feciori calare pe cai instrutati au condus alaiul in partea de sus a muzeului, unde douasprezece gospodarii au fost amenajate de primariile din Maramuresul Istoric. Aici, cei mai de seama reprezentanti ai administratiilor romana si ucraineana au urcat pe scena, rostind alocutiuni legate de scopul manifestarii. Prefectul Sebastian Mihai Luput a spus: “Evenimentul pe care il organizam astazi se doreste a fi unul tipic maramuresean, in care specificul acestei zone sa fie promovat si valorificat. Suntem mandri de traditiile si de valorile noastre, care ne fac unici in Europa, o comunitate care se bazeaza pe conceptul de unitate in diversitate. Stim ca si fratii nostri ucraineni impartasesc valorile europene, stim ca au ce oferi marii comunitati europene si dorim sa ii sprijinim pentru a face pasi siguri spre aderare. Aderarea la Uniunea Europeana nu a fost usoara nici pentru Romania si nu va fi simpla nici pentru Ucraina, dar este important sa se stie ca noi suntem alaturi de vecinii nostri si dorim sa ii ajutam. Ucraina este parte integranta a familiei europene si trebuie sprijinita in eforturile sale de a se reforma.

Maramuresul poate sa isi aduca aportul in acest sens, inclusiv prin implementarea unor proiecte transfrontaliere, fie ele realizate la nivel de judet si regiune, fie la nivel mai mic, intre diverse localitati. Bazele unor asemenea proiecte le vom pune astazi, prin discutii pe care le vom purta la nivel de primari si de conducere a judetului Maramures, respectiv a regiunii Transcarpatia, dar si la nivel de conducere a unor diverse institutii ale celor doua state, reprezentate aici.” Guvernatorul Ghenadii Moskal si-a rostit discursul in limba romana. Gabriel Zetea si Rivis Michail au subliniat necesitatea derularii unor proiecte comune pe linie de infrastructura, iar doamna consul Eleonora Moldovan a cerut dinamizarea dialogului romano-ucrainean, afirmand ca a constatat deschidere a ambelor popoare pentru colaborare. Aceasta a asigurat asistenta de intreg sprijinul Ministerului Afacerilor Externe pentru dezvoltarea relatiilor transfrontaliere. Teofil Rendiuk a afirmat ca exemplul Maramuresului si al Transcarpatiei merita extrapolat si la alte regiuni din Romania si Ucraina.

Urmatorul moment a constat in semnarea unor protocoale bilaterale. Astfel, prefectul Sebastian Mihai Luput si guvernatorul Ghenadii Moskal au semnat Programul comun de activitati pe anul 2017, care prevede organizarea in comun a unor evenimente din sfera culturala, sportiva si administrativa. Totodata, primarul municipiului Sighetu Marmatiei, Horia Scubli, si primarul orasului Hust, Kashchuk Vladimir Pavlovich, au semnat un protocol de infratire intre cele doua localitati. „Din acest moment, puteti sa va considerati fratele tututror celor din Sighetu Marmatiei, si nu numai de aici”, i-a spus Horia Scubli omologului sau din Hust, afirmand ca urmeaza sa invite Consiliul Local al localitatii ucrainene la o sedinta comuna cu Consiliul Local Sighetu Marmatiei, in cadrul careia sa se constituie un grup de lucru care sa se ocupe de proiectele comune concrete.

In cadrul intalnirii, s-au discutat aspecte privind implementarea unor proiecte transfrontaliere cu finantare europeana, avand ca obiectiv modernizarea Spitalului Municipal Sighetu Marmatiei si redeschiderea si dotarea clinicii din Slatina, Ucraina, respectiv reabilitarea Liceului „Taras Șevcenko” din Sighetu Marmatiei si modernizarea Liceului „Mihai Eminescu” din Slatina. De asemenea, primarul localitatii maramuresene Bistra, Vasile Duciuc, si presedintele Administratiei Regionale de Stat Rahiv, Basaraba Pavlo Vasylovici, au semnat un protocol de colaborare.

In continuare, cele doua delegatii au facut un tur al Muzeului Satului Maramuresean, fiind intampinati cu ospitalitate de reprezentantii tuturor localitatilor implicate. Gospodarii au servit oficialitatile cu bucate traditionale si horinca maramureseana, grupurile folclorice au cantat si au dansat, iar oaspetii ucraineni au fost incantati de obiectele aduse spre vanzare de mesterii populari.

Atmosfera pe Dealul Dobaies a fost una de sarbatoare, fiind animata atat de localnici, cat si de cetateni veniti de dincolo de granita, in numar mare.

Institutia Prefectului le multumeste primariilor care au dat curs invitatiei de a participa la organizarea Zilei Bunei Vecinatati, precum si partenerilor media: Canal 7 – TL+, Necenzurat MM, Stirile MM, Maramures Media, Radio Romania Sighet, Jurnal MM, Doza 24, Graiul Maramuresului, Maramedia, M, TV Sighet, Ziar MM, Detectivul de presa Soc!, Tara Mea Sighet FShow, Nord TV, Vocea Transilvaniei, Actual MM, Repere Maramuresene, Moara lui Gelu.


Preluare: ZiarMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și