Specialiștii Muzeului Literaturii Române Iași au descoperit recent că în patrimoniul instituției se regăsește o fotografie care îl surprinde pe scriitorul Ion Creangă, alături de A.C. Cuza și N.A. Bogdan.
Dan Lungu, directorul MLR Iași a declarat luni că este vorba de o copie după o ferotipie realizată la Slănic Moldova, în anul 1885, când Ion Creangă se afla acolo pentru tratament, și reprezintă una dintre puținele fotografii ce îl înfățișează pe marele povestitor.
"Ferotipia, de care pomenește N.A. Bogdan în "Povești și bazaconii din Moldova" (București, 1923), rămâne în istoria ilustrată a personalităților literaturii române drept una ce nu dezminte deloc jovialitatea specifică lui Creangă: "Într-una din zile, venind un fotograf care poza pe tinichea — fotografie așa-zisă americană — invitai de mai multe ori pe Creangă să-și scoată poza. Dar mai totdeauna îmi răspundea: Decât să dau un frăncușor ca să mă vad lat pe tinichea, mai bine cumpăr cu el un coșuleț de brânză sau de păstrăvi și mi-a prii mai bine decât tinicheaua... Într-o zi însă, aflându-se și cu domnul. A.C. Cuza, îl hotărâi să ne pozăm tustrei în grupă; ne așezarăm într-un tufiș de lângă sala de cură, Creangă stând în picioare, îndărăt și noi pe o bancă, eu la stânga, Cuza la dreapta lui", a citat Dan Lungu.
PUBLICITATEFerotipia secolului al XIX-lea era una dintre cele mai ieftine și accesibile forme de a deține o fotografie. Realizată la târguri, bâlciuri sau pe stradă, aceasta nu necesita cunoștințe temeinice de optică, chimie, oricine putând să o facă.
Atelierele importante ale vremii erau deținute în special de artiști pictori-fotografi care nu făceau compromisuri în practicarea artei lor.
"Faptul că Siegmund Packer vede o oportunitate în multiplicarea în atelierul său a celebrei ferotipii descrise de N.A. Bogdan ne demonstrează perspectiva genială pe care a avut-o acesta în istoria fotografiei, lăsându-ne astăzi moștenire una dintre puținele reproduceri ale unei imagini memorabile. Fotografia are și o altă latură memorială prin dedicația și însemnările de pe verso: "Lui V.A. Gheorghiță// 15/28 Februarie 1914// Iași// Radu Manoliu; Copie după originalul din 1885 la// Slănicul din Moldova// A.C. Cuza, I. Creangă, P(?)Bogdan (sic)"", a mai spus Dan Lungu.
Preluare: AgerPres