Conform vasiledale.ro, se pare că un autovehicul Suzuki s-au ciocnit frontal de un autoturism BMW înmatriculat în județul Bihor.

Trei persoane au suferit leziuni corporale, una dintre acestea fiind încarcerată. La locul accidentului intervin pompierii civili din Poienile de Sub Munte, pompierii de la descarcerarea din Vișeu de Sus, echipajele Ambulanței și ale SMURD.

ACTUALIZARE Ce spune IPJ Maramureș

În data de 04 august, în jurul orei 22:00, polițiștii din Vișeul de Sus au intervenit la un eveniment rutier soldat cu victime.

La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, un autoturism condus de către un tânăr de 23 de ani din Poienile de sub Munte, a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus, de către un bărbat de 56 de ani din Leordina.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a șoferilor, precum și a unui minor de 14 ani, care se afla în calitate de pasager pe locul din dreapta față în autoturismul condus de către tânărul de 23 de ani. Aceștia au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în ambele cazuri.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și