Poliţiştii au descoperit că bărbatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi nu avea permis de conducere. În plus, primise o condamnare cu suspendare pentru aceleaşi fapte, în 2020.

Accidentul şocant a avut loc puţin după ora 21:00. Apelul la 112 anunţa că bărbatul de 35 de ani este inconştient, prins ca în menghină în autoturismul făcut zob. Înainte să ajungă echipele de salvare la fața locului, martorii au încercat să îl scoată din mașină.

Șoferul a fost resuscitat minute în șir, dar fără rezultat

Pompierii sosiţi la faţa locului l-au scos pe bărbat din maşină în stop cardio-respirator. Medicii de pe echipajul de ambulanță l-au resuscitat minute în șir, dar fără rezultat.

Potrivit martorilor, şoferul ar fi ieșit dintr-un bar din localitatea Şomcuta Mare. S-a urcat la volanul mașinii şi a pornit într-o cursă nebună. La doar câțiva kilometri distanţa, fără să pună frână, cu pedala de accelerație apăsată la maximum, bărbatul a lovit în plin un autobuz care circula în fața lui. Şoferul acestuia şi cei doi pasageri au scăpat doar cu o sperietură zdravănă.

Bărbatul circula cu peste 100 kilometri pe oră şi nu avea nici perimis de conducere. Maniera în care a condus i-a speriat inclusiv pe şoferii pe care i-a depăşit în trafic.

Martor: Avea viteză! Dacă eu nu l-am mai ajuns de la Şomcuta şi ea (n.r. maşina) merge 90. Pot să merg cu ea cu 90, atât. M-a depăşit un turist, aici, în linie dreaptă, şi i-am spus că merge haotic. I-am zis: ”Las-o uşor că merge haotic!”. Nu am mai apucat să iau curba asta, aici, în stânga, mi-a dat prin staţie că a intrat în autocarul respectiv, acolo.

În 2020, bărbatul de 35 de ani a fost condamnat la 9 luni de inchisoare cu suspendare pentru aceeaşi faptă: se urcase la volan fără permis şi băut.

În urma tragediei, circulația rutieră a fost oprită în zonă mai bine de o oră.

ACTUALIZARE IPJ Maramureș

Aseară, la ora 20.55, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident rutier produs pe D.N. 1C între Șomcuta Mare și Satulung.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de către un bărbat de 36 de ani din Șomcuta Mare, care nu deține permis de conducere, a intrat în coliziune față spate cu un autobuz care circula în fața lui și care a redus viteza pentru a vira dreapta pe D.C. 72 spre Finteușu Mare.

La volanul autobuzului a fost identificat un bărbat de 57 de ani din Remetea Chioarului, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

În autobuz se aflau doi pasageri, care nu au suferit leziuni corporale.

În urma accidentului rutier, conducătorul auto de 36 de ani a decedat, cadavrul fiind transportat la morga Spitalului Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare în vederea efectuării necropsiei.

Traficul rutier pe D.N. 1C a fost restricționat pe ambele sensuri aproximativ o oră.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și