Conform vasiledale.ro, indivizii s-au mutat în munții Țibleșului de această dată. Au fost aproximativ 40-50 de ”urâțenii” pe patru roți modificate pentru off-road. Conform informațiilor noastre așa zisul organizator ar fi din Săliștea de Sus (muncitor prin Londra, Anglia).

Imaginile surprinse ieri în munții Țibleșului sunt pur și simplu oribile și greu de urmărit. Un individ conduce ”urâțenia” printr-o pădure de brad și distruge totul în cale, în încercarea de a ajunge pe culmea muntelui.

Deocamdată autoritățile statului român nu au venit cu o poziție oficailă referitoare la această așa zisă ”drumeție offroad”. Asta deși ieri, primarul din Groșii Țibleșului a alertat CJSU Maramureș pe grupul de whatsApp.

Așteptăm și detalii de la Direcția Silvică Maramureș pentru a afla dacă această instituție a fost informată despre ce se va întâmpla în zona respectivă. Suntem curioși și ce va spune Jandarmeria Montană, dar și IPJ Maramureș.

Dar venim noi în sprjinul polițiștilor și le dăm câteva ponturi: pot verifica camerele de supraveghere din benzinăria din Săliștea de Sus de ieri. Vor vedea plecarea indivizilor și poate că îi vor identifica mai ușor.

Sau pot vorbi cu colegii lor din Bistrița Năsăud, din zona Romuli. Nu a trecut nicio lună de când același așa-zis organiztaor a organizat și acolo o astfel de ”drumeție”. E drept, amenzile ce pot fi primite sunt ”minuscule” în comparație cu rău făcut pentru mediu, pădure și munte. Până când marii noștri parlamentari nu vor modifica legislația și nu îi vor lega direct pe astfel de inconștienți (ca în țările vestice) nu se vor opri din a distruge și a-și bate joc de munte.

Prima reacție – Direcția Silvică Maramureș

Alexandru Paicu, director DS Maramureș ne-a transmis că instituția pe care o conduce nu a și-a dat acordul pentru ca în zonă să se desfășoare un astfel de concurs. Nici măcar pentru a fi tranzitată de astfel de vehicule. Mai mult, acesta spune că nici măcar nu s-a făcut o astfel de solicitare, scrie vasiledale.ro


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și