Ieri, 17 ianuarie a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al P.F. Maramureș - I.T.P.F. Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 18.00, un echipaj al poliției de frontieră a identificat, pe DN 18, în localitatea Berbești, jud. Maramureș, un autoturism marca BMW 530 D despre care existau suspiciuni că transportă țigări de proveniență ucraineană.

Polițiștii de frontieră au procedat la oprirea acestuia în trafic însă conducătorul auto a ignorat semnalele regulamentare efectuate de către lucrătorii noștri și a continuat deplasarea în mare viteză.

Poliţiştii de frontieră au procedat la urmărirea mașinii, iar la scurt timp conducătorul autoturismului BMW a pierdut controlul volanului și a ieșit de pe carosabil, lovind un parapet de pe marginea drumului.

Conducătorul auto a fost identificat în persoana numitului Bogdan G., cetățean român în vârstă de 25 ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.

Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a necesita internarea lui.

Din primele verificări, în autoturism au fost observate mai multe colete cu țigări de proveniență extra-comunitară, fapt pentru care bărbatul, împreună cu mașina, a fost dus la sediul poliției de frontieră pentru continuarea cercetărilor.

În urma inventarierii coletelor descoperite a rezultat cantitatea de 5.000 pachete cu țigări, mărcile Marble și Jing Ling, a căror valoare se ridică la suma de 58.900 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României.

Totodată, autoturismul marca BMW, în valoare de 3.000 lei, a fost indisponibilizată la sediul poliției de frontieră, până la finalizarea anchetei.

În continuare, se fac cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

În data de 17 ianuarie 2018, ora 19.30, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina, aflat pe timpul executării unei misiuni de supraveghere și control a frontierei de stat, a observat mai multe persoane care transportau colete voluminoase, dinspre frontiera de stat spre interiorul țării.

Polițiștii de frontieră au procedat la interceptarea acestora, efectuând somațiile legale prin voce însă bărbații nu s-au oprit, au abandonat coletele şi s-au dispersat spre localitatea Ulma.

Imediat, polițiștii de frontieră au informat autoritățile de frontieră ucrainene despre eveniment, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere şi verificare a zonei.

Astfel, în zonă, polițiștii de frontieră au descoperit 5 colete care conțineau țigări de contrabandă, de proveniență ucraineană.

Coletele abandonate au fost transportate la sediul poliției de frontieră, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 6.710 pachete țigări, de diferite mărci, în valoare de 78.500 lei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat și contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și