'În regiunea Val Bondasca, opt persoane care se aflau la fața locului în momentul producerii alunecării de teren nu au putut fi găsite' până în acest moment, a precizat într-un comunicat Poliția din cantonul Grisons, care este de părere că acele persoane participau la o drumeție montană în momentul producerii accidentului.

Dintre cele opt persoane, dispariția a șase dintre ele a fost semnalată Poliției de rudele acestora. Operațiunile de căutare s-au intensificat în noaptea de miercuri spre joi.

Potrivit cotidianului elvețian Blick, care citează un purtător de cuvânt al Poliției, telefoanele mobile nu au semnal în toate zonele din acea regiune. "Sperăm că acesta este motivul pentru care nu am putut să contactăm persoanele dispărute", a explicat purtătorul de cuvânt Markus Walser.

"La ora actuală, specialiștii în operațiuni de salvare efectuează zboruri pentru a localizarea alpiniștilor aflați în zonă", a precizat Poliția.

Autoritățile au implementat o zonă de excludere a traficului aerian cu o rază de 5 kilometri, pentru a ușura activitatea detașamentelor de salvare.

Într-o primă etapă, Poliția a anunțat că accidentul nu s-a soldat cu răniți.

Alunecarea de teren s-a produs miercuri, la ora locală 09:30 (07:30 GMT). O masă stâncoasă s-a desprins din masivul Piz Cengalo și a căzut într-o vale în spatele unui mic sat, Bondo, aflat în cantonul Grisons. Scurgerea de noroi s-a întins atunci până la intrarea în localitate.

Poliția a decis evacuarea satului, pentru a evita situația în care alte alunecări de teren sau scurgeri de noroi ar urma să se producă. În total, 100 de persoane au fost evacuate, inclusiv cu elicopterul. Două refugii alpine au fost de asemenea evacuate.

Localnicii au fost cazați în hotelurile din apropiere, în special în satul Castasegna, aflat în apropiere de granița cu Italia.

În total, 12 locuințe au fost avariate sau distruse, potrivit Poliției. Drumul principal din valea aflată la sud de Grisons, care asigură legătura între Stampa și Castasegna, a fost închis pentru traficul auto.

Rezidenții nu pot să se întoarcă la locuințele lor până când autoritățile nu vor emite un nou ordin. O reevaluare a situației are loc joi, începând cu ora locală 15:00 (13:00 GMT).

O alunecare de teren masivă s-a produs în 2012 în masivul Piz Cengalo. Aproape 4 milioane de metri cubi de roci s-au desprins din formațiunea stâncoasă, reprezentând echivalentul a 4.000 de locuințe individuale. Pietrele au căzut într-o vale nelocuită.

În urma incidentului, un sistem automatizat de alarmă a fost instalat în regiune. Sistemul a funcționat corect miercuri dimineață.

În Elveția, cea mai recentă alunecare de teren mortală datează din noiembrie 2014: doi morți și patru răniți, după prăbușirea unei clădiri în Davesco-Soragno din cantonul Tessin.

În octombrie 2000, 12 persoane au murit și alte patru au fost date dispărute, după inundații și alunecări de teren ce s-au produs în regiunea elvețiană Valais.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și